Având originea în limba greacă, unde „agora” înseamna piaţă, iar „phobos” - frică, agorafobia este un termen care descrie o tulburare ce determină persoanele afectate să se teamă de spaţii aglomerate ori deschise, ajungând să trăiască mai mult izolate, întrucât evită frecventarea locurilor care le provoacă stări neplăcute. Această tulburare poate ajunge să le afecteze viaţa cotidiană, relaţiile cu alte persoane sau chiar activitatea la locul de muncă. Agorafobia este o afecţiune care face parte din clasa tulburărilor de anxietate şi presupune declanşarea unor atacuri de panică în anumite situaţii care implică spatii aglomerate şi/sau deschise. Totuşi, notiunea de agorafobie se referă la o gamă mai complexă de factori declanşatori ai unui atac de panică: centrele comerciale, pieţele, zonele pietonale sau chiar activitatea de conducere a maşinii.
De asemenea, agorafobia include şi teama pacientului de a fi implicat într-o situaţie jenantă ori de a rămâne singur într-un anumit loc, fără a putea primi ajutor sau fără să poată părăsi cu uşurinţă spaţiul respectiv. Astfel, unele persoane care suferă de agorafobie au nevoie de cineva care să fie în preajma lor în astfel de situaţii şi care să le acorde susţinerea şi ajutorul de care au nevoie pentru a depăşi episodul anxios. Alteori, simpla prezenţă a unei persoane „de siguranţă” ajută pacienţii cu agorafobie să se simtă apărate, fără să mai ajungă la atacuri de panică.

Coarne: sunt fructele arbustului corn (Cornus Mas) care la fel ca şi alte fructe sălbatice precum murele sau afinele, sunt fructe comestibile şi au numeroase beneficii pentru organism. Cu siguranţă că am văzut cu toţii arbustul corn în timpul plimbărilor noastre prin natură. Sunt arbuşti cu flori în nuanţe de galben cărora le plac foarte mult solurile calcaroase. Iar lemnul său este la fel ca şi solul unde creşte- tare ca piatra. Coapte, coarnele sunt fructe roşii cu sâmbure. Coarnele se culeg când sunt bine coapte, de obicei în luna septembrie şi apoi se pot pune la uscat, pentru a le folosi în lunile de iarnă.
Gustul lor este foarte acidulat, chiar amar atunci când nu sunt destul de coapte. Cel mai adesea, se savurează pe post de dulceaţă sau jeleu. Se poate chiar să se pună în storcătorul de fructe, fără sâmburi, alături de portocale sau de lămâi.
Coarnele sunt fructe minunate cu o mulţime de proprietăţi. Sunt antidiareice şi astringente. Sunt tonifiante. Sunt cele mai bogate în calciu, potasiu, fier, cupru, mangan şi sodiu.
Sunt hepatoprotectoare. Deci sunt excelente pentru a trata maladiile ficatului. Sunt antivirale şi antibacteriene. Sunt antioxidante deci îţi permit să te ţii departe de numeroase maladii cronice.

Unul dintre elementele importante ale sistemului ocular este corneea, ţesutul transparent, avascular, care acoperă partea externă a ochiului. Corneea are o serie de roluri care asigură protecţia şi buna funcţionare a ochilor şi, ca orice alt organ, ea poate fi expusă virusurilor, bacteriilor, paraziţilor sau altor agenţi patogeni existenţi. Printre afecţiunile care pot aparea la nivelul corneei se numără alergiile, leziunile corneene, sindromul de ochi uscaţi, zona zoster olfactivă, herpesul ocular şi keratita. Prin secreţia lacrimală şi cea de umoare apoasă (stratul fluid aflat în spatele corneei), aceste straturi oferă o barieră împotriva microorganismelor, particulelor de praf, dar şi altor factori ce pot agresa globul ocular. Ori de câte ori clipeşti, prin mişcarea pleoapei, secreţia lacrimală este distribuită pe suprafaţa corneei pentru a menţine umiditatea ochilor, dar şi pentru a inhiba multiplicarea anumitor bacterii. În lipsa clipirii, secreţiile lacrimale scad şi astfel corneea se usucă şi se poate inflama, instalandu-se, astfel, afecţiunea numită keratita punctată superficială. Ea este, însa, doar una dintre formele acestei bolii oculare şi este caracterizată prin moartea celulelor de pe suprafaţa corneei. Există, însă, şi alte tipuri de keratită, clasificate în funcţie de cauza lor.

Bolile vasculare periferice formează un capitol relativ restrâns al patologiei cardiovasculare, departe de a fi lipsit de importanţă: au o frecvenţă destul de m
are, generează incapacitatea de muncă în proporţie deloc neglijabilă şi ridică probleme de diagnostic, tratament şi recuperare.
Patologia venelor prin frecvenţa şi problemele delicate de interpretare fiziopatologică, de diagnostic şi tratament continuă să preocupe lumea medicală. Interesul a crescut şi mai mult datorită progreselor făcute de chirurgia vasculară.
Boala varicoasă (varicele) este o venopatie cronică caracterizată prin dilataţia permanentă şi sinuoasă a venelor membrului inferior în care se constată staza sangvină şi alterarea pereţilor venoşi. Varicele sau venele varicoase reprezintă manifestarea locală a bolii varicoase - o afecţiune generală caracterizată printr-un proces degenerativ al peretelui venos.
Circulatia de intoarcere venoasă a membrului pelvin se face prin două sisteme:
Sistemul venos profund, situat între masele musculare, satelit arterelor care transportă peste 80% din cantitatea de sânge;
Sistemul venos superficial cu multiple colaterale care transportă 10-20% din cantitatea de sânge şi-l drenează în două colaterale principale: vena safenă magna care se varsă în vena femurală şi vena safenă parvă care se varsă în vena poplitee. Cele două sisteme comunică între ele prin venele perforante (comunicante).
Circulatia sângelui în sens contrar gravităţii este favorizată de: diferenţa de presiune între cele două extremităţi ale arborului venos (de la 15 mm Hg la 2 mm Hg) menţinută de activitatea cardiacă, contracţia maselor musculare, aspiraţia diastolică a atriilor, prezenţa valvulelor, aspiraţia toracică în timpul inspiraţiei şi contracţiile peretelui venos prin mecanisme vasomotorii.

Un rol important printre produsele pădurilor nu îl are doar lemnul, pe care acestea îl furnizează unităţilor de exploatare, ci şi varietatea de fructe de pădure care sunt folosite în alimentaţia oamenilor şi a animalelor.
Aşa se explică interesul tot mai mare pentru adaptarea în culturi a majorităţii arbuştilor fructiferi care se găsesc în sălbăticia pădurilor, căci fructele de padure, precum: agrişele, alunele, nucile, castanele, coacăzele, merele pădureţe, zmeura, murele, perele pădureţe, moşmoanele, gherghinele, scoruşele, porumbele, cătina, cireşele şi vişinele de pădure, mălinele, coarnele, afinele, măceşele şi altele, întăresc imunitatea organismului şi combat anumite boli.
Valoroase datorită conţinutului ridicat de substanţe nutritive, fructele, în general, şi cele de pădure, în special, sunt apreciate şi utilizate în: industria alimentară (la prepararea gemurilor, a siropurilor, a dulceţurilor, a băuturilor răcoritoare etc.), în industria farmaceutică (pentru producţia de medicamente şi de ceai din fructe de pădure benefice în tratarea diverselor afecţiuni de sănătate) sau la fabricarea cosmeticelor de foarte bună calitate (naturale – care au în componenţă uleiuri şi arome extrase din alune, nuci şi alte fructe de pădure).
Ceaiul din fructe de pădure este un amestec de mai multe fructe de pădure, selectate cu grijă şi trecute prin procesul de deshidratare până devin fructe uscate; aşadar beneficiile oferite de acestea pot fi savurate şi în sezonul rece, atunci când frigul ne determină să bem o ceaşcă de ceai.

Tusea este reacţia naturală de apărare a organismului, reflexă sau deliberată, prin care se curăţă căile respiratorii, atunci când sunt parţial blocate de mucus, fum de ţigară, substanţe iritante inhalate sau produse străine.
Tusea este descrisă ca uscată şi productivă. Diferenţa dintre cele două tipuri este că tusea uscată nu este însoţită de expectoraţie, precum cea productivă. Pacienţii cu tuse uscată resimt deseori prezenţa unui corp străin în gât sau o senzaţie de iritare şi tuşesc pentru a elibera căile respiratorii, doar că senzaţia nu este înlăturată, făcând ca tusea să devină supărătoare.
Tusea uscată poate fi cauzată de mulţi factori, dintre care cei mai comuni sunt durerea de gât, inhalarea unor substanţe iritante, astmul, alergiile. Totuşi, în cazuri mai rare, anumite condiţii medicale pot provoca tusea uscată: boala pulmonară cronică obstructivă, boala de reflux gastroesofagian, boli cardiovasculare, precum şi tratamentul cu anumite medicamente sau anumite tulburări psihoactive. Tusea uscată poate fi ameliorată cu ajutorul siropurilor antitusive, comprimatelor de supt, medicamentelor antialergice şi a aerosolilor.
Este important să se respecte şi câteva reguli precum: igiena mâinilor, evitarea alimentelor şi băuturilor reci, renunţarea la fumat, diminuarea consumului de cafea sau băuturi cofeinizate sau carbogazoase, evitarea consumului de alimente prăjite şi a meselor copioase seara. Dacă tusea persistă mai mult de o săptămână, este recomandată vizita la medic, deoarece netratată poate duce inclusiv la complicaţii grave asupra sănătăţii.

Boala ficatului alcoolic, după cum îi spune şi numele, este provocată de consumul excesiv de alcool, fiind o boală frecventă, dar care poate fi prevenită. Pentru majoritatea oamenilor, consumul moderat de alcool nu determină boala. Exista 3 tipuri principale de boli hepatice asociate consumului de alcool:
Ficatul gras, denumit steatoza, reprezintă stadiul iniţial al bolii ficatului alcoolic şi este cea mai frecventă afecţiune hepatică asociată consumului de alcool. Se caracterizează prin acumulare excesiva de grăsimi în interiorul celulelor hepatice, ceea ce îngreunează funcţionarea ficatului. De obicei, steatoza nu da simptome, deşi ficatul poate fi mărit şi poţi avea disconfort în flancul abdominal drept. Ficatul gras apare destul de devreme la majoritatea persoanelor care consuma alcool în exces. Steatoza dispare de obicei după ce consumul de alcool este oprit.
Hepatita alcoolică este o inflamaţie a ficatului însoţită de deteriorarea celulelor hepatice. Până la 35% dintre marii consumatori de alcool dezvoltă hepatita alcoolică, uşoară sau severă. Simptomele pot include febră, icter, greaţă, vărsături, durere abdominală. În forma uşoră, hepatita alcoolică poate dura mulţi ani, provocând deteriorare progresivă a ficatului. Deteriorarea este reversibilă în timp dacă renunţi la consumul de alcool. În forma severă, acută, boala apare brusc – de exemplu, dupa o beţie, când ai consumat o cantitate mare de alcool deodată – şi poate rapid să determine complicaţii care ameninţă viaţa.
Ciroza alcoolică este cea mai severă complicaţie a bolii ficatului alcoolic. Ciroza se referă la înlocuirea celulelor hepatice normale cu fibroza nefuncţionala. Între 10 şi 20% dintre marii consumatori de alcool dezvoltă ciroză, în general după 10 sau mai mulţi ani de consum. Orice deteriorează ficatul pe parcursul a mai mulţi ani poate determina ficatul să formeze ţesut cicatricial. Fibroza este primul stadiu al formarii ţesutului cicatricial. Când acesta se acumulează şi ocupă majoritatea ficatului – se numeste ciroză.

Miopia este un viciu de refracţie care afectează vederea la distanţă. Este un defect de vedere frecvent, un sfert din populaţia generală este mioapă. Studii recente arată că miopia este în creştere. Persoana cu miopie poate vedea clar obiectele de aproape, insă vede neclar (în ceaţă) obiectele aflate la distanţa. Miopia apare când forma ochiului este alungită (diametrul din faţă către spate este mai mare decât normal), ceea ce determină ca razele de lumina să se refracte (să îşi schimbe direcţia) incorect, focalizând imaginea în faţa retinei, şi nu pe retină, cum este normal. Miopia se poate dezvolta rapid sau gradual, adesea înrăutăţindu-se în timpul copilăriei şi adolescenţei. Frecvent, mai mulţi membri ai familiei au miopie. Examenul oftalmologic stabileşte diagnosticul de miopie. Vederea neclară poate fi compensată cu ajutorul ochelarilor, lentilelor de contact sau chirurgiei refractive.

Difuzoarele descompun uleiurile esenţiale şi le dispersează în încăpere, fără a modifica structura chimică a uleiului. Această metoda de folosire a uleiurilor esenţiale vă permite inhalarea rapidă şi plăcută a uleiurilor, având un efect mult mai puternic asupra sistemului respirator şi asupra creierului
În primul rând am vrea să amintim trei metode prin care aceste extracte din plante naturale pot fi folosite:
Difuzie Aeriană: pentru parfumarea spaţiilor sau dezinfectări aeriene
Inhalare directă: pentru respiratorii dezinfecţie, decongestionant, expectoraţie precum şi efectele psihologice
Aplicaţii topice: pentru masaj general, băi, comprese, îngrijire terapeutică a pielii.
Ce fac difuzoarele de fapt? Difuzoarele descompun uleiurile esenţiale şi le dispersează în încăpere, fără a modifica structura chimică a uleiului. Această metoda de folosire a uleiurilor esenţiale va permite inhalarea rapidă şi plăcuta a uleiurilor, având un efect mult mai puternic asupra sistemului respirator şi asupra creierului.
Care sunt avantajele utilizării unui difuzor? În primul rând, acestea sunt aparate mici, portabile şi silenţioase. Prin urmare, prezenţa unui difuzor în biroul sau camera ta va trece neobservată. În al doilea rând, difuzoarele sunt extrem de uşor de folosit şi nu există riscul să le foloseşti într-un mod ce poate dăuna sănătăţii tale (recomandam totuşi să cereţi sfatul unui specialist cu privire la durata şedinţelor de difuzare a uleiurilor).

1 miliard înseamnă de două ori mai mult decât în 2010, a declarat organizaţia World Obesity Federation într-un nou raport publicat cu ocazia Zilei Mondiale a Obezităţii.
„Există o mai mare conştientizare a faptului că obezitatea este de fapt o boală – o boală cronică, recidivantă, cu mai mulţi factori- şi nu doar rezultatul unor alegeri individuale sau al faptului că oamenii sunt leneşi. Europa, în ansamblu, este bine echipată pentru această provocare datorită accesului generos la asistenţa medicală, dar stigmatul încă ataşat obezităţii poate întârzia tratamentul.”, a declarat pentru Euronews Next Olivia Cavalcanti (director al Departamentului Science din cadrul World Obesity Federation).
Peste 150 de experţi în domeniul sănătăţii la nivel mondial şi militanţi fac acum apel la un plan de acţiune urgent şi cuprinzător pentru a reveni pe drumul cel bun în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) de a opri creşterea obezităţii până în 2025 la nivelul din 2010.
"De mult prea mult timp am eşuat cu toţii în ceea ce priveşte obezitatea şi am fost martorii unor generaţii de neînţelegeri, fragmentare, investiţii insuficiente şi stigmatizarea obezităţii şi a celor afectaţi de aceasta", scriu aceştia într-o scrisoare deschisă.
Numai în Europa, se preconizează că aproape 30 % dintre adulţi vor fi obezi până în 2030, iar unul din şase copii cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani va fi obez, potrivit celui mai recent raport World Obesity Atlas 2022.