Bolile vasculare periferice formează un capitol relativ restrâns al patologiei cardiovasculare, departe de a fi lipsit de importanţă: au o frecvenţă destul de m
are, generează incapacitatea de muncă în proporţie deloc neglijabilă şi ridică probleme de diagnostic, tratament şi recuperare.
Patologia venelor prin frecvenţa şi problemele delicate de interpretare fiziopatologică, de diagnostic şi tratament continuă să preocupe lumea medicală. Interesul a crescut şi mai mult datorită progreselor făcute de chirurgia vasculară.
Boala varicoasă (varicele) este o venopatie cronică caracterizată prin dilataţia permanentă şi sinuoasă a venelor membrului inferior în care se constată staza sangvină şi alterarea pereţilor venoşi. Varicele sau venele varicoase reprezintă manifestarea locală a bolii varicoase - o afecţiune generală caracterizată printr-un proces degenerativ al peretelui venos.
Circulatia de intoarcere venoasă a membrului pelvin se face prin două sisteme:
Sistemul venos profund, situat între masele musculare, satelit arterelor care transportă peste 80% din cantitatea de sânge;
Sistemul venos superficial cu multiple colaterale care transportă 10-20% din cantitatea de sânge şi-l drenează în două colaterale principale: vena safenă magna care se varsă în vena femurală şi vena safenă parvă care se varsă în vena poplitee. Cele două sisteme comunică între ele prin venele perforante (comunicante).
Circulatia sângelui în sens contrar gravităţii este favorizată de: diferenţa de presiune între cele două extremităţi ale arborului venos (de la 15 mm Hg la 2 mm Hg) menţinută de activitatea cardiacă, contracţia maselor musculare, aspiraţia diastolică a atriilor, prezenţa valvulelor, aspiraţia toracică în timpul inspiraţiei şi contracţiile peretelui venos prin mecanisme vasomotorii.