Denumire ştiinţifică: Polygonum aviculare. Denumire populară: troscot; brebenel, costrei, hericică, iarba găinilor, iarbă grasă de gradină, iarbă noduroasă, iarba roşie, laba găinii, porcin, sporis, tarsoacă. Descriere: Plantă anuală, mică, mai ales târâtoare, cu frunze ovale mici, cu manşoane membranoase la bază, flori mici, grupate la subsuoara frunzelor.
Părţile utilizate: Partea aeriană. Acţiune: Hipotensiv, astringent, tonic general, diuretic, uşor hipotensiv, cicatrizant. Indicaţii terapeutice: Afecţiunile căilor respiratorii (bronşită, pneumonie), afecţiuni articulare, afecţiuni renale, ulcer, hipertensiune, convalescenţă prelungită, reumatism, gută, hemoroizi, diaree, enurezis, tulburări menstruale, leucree, astenie, maladii cronice. Combinaţii: Pentru ulcerul gastric, 50 g de troscot se poate amesteca cu 100 g tătăneasă şi 50 g galbenele. Se face un ceai din 1 linguriţă amestec şi o cană de apă fierbinte. Preparare şi administrare: Infuzie - 1-2 linguriţe la o cană cu apă. Se beau 2-3 căni pe zi, în cure de lungă durată. Băi locale, cataplasme cu decoct concentrat (3 linguri la cană).

"Are şi sufletul lumea şi legile lui. Sfătuirea cu sine şi căinţa pentru rătăcirile de la ţelul vieţii, nevoia de a te îndrepta şi purifica, de a-i descoperi rănile şi problemele unui om al lui Dumnezeu, starea aceea unică pe care o încerci când auzi "te iert şi te dezleg de toate păcatele" şi te simti din nou împăcat, restabilit în armonia ta lăuntrică constituie o experienţă comună tuturor celor ce afirmăm conştiinţa unui adevăr divin fundamental şi alunecării din el, a unei legi morale şi a călcării ei." (Părintele Galeriu).
Postul este o stare spirituală de reflecţie asupra propriei persoane spre a regăsi în noi adevărul, umilinţa, iubirea, încrederea. Încercăm să ne apropiem de Divinitate prin pocăinţă.
În această perioadă omul se supune anumitor restricţii. Din punct de vedere alimentar se evită consumul alimentelor şi băuturilor provenite din surse animale (carne, lapte, ouă).
Prin conţinutul în macronutrienţi (proteine, lipide, glucide) şi micronutrienţi (vitamine şi minerale), alimentaţia asigură aportul caloric necesar desfăşurării activităţilor fiziologice bazale (respiraţie, activitate cardiacă, renală, cerebrală) şi energia necesară desfăşurării procesului de digestie şi activităţii fizice.
Proteinele sunt alcătuite din aminoacizi din care 9 sunt esenţiali (nu pot fi sintetizaţi în organism) provenind exclusiv din alimentaţie. Valoarea biologică a unui aliment este dată de cantitatea de aminoacizi esenţiali pe care îi conţine.
Proteinele provenite din surse animale au o valoare biologică superioară celor vegetale care nu conţin toti aminoacizii esenţiali. Lipidele sunt reprezentate de trigliceride şi lipide complexe, pricipalele surse de lipide fiind carnea şi produsele din carne, untul, untura, produsele lactate, uleiurile, fructele oleaginoase. Glucidele sunt pricipalele furnizoare de energie şi provin din consumul de cereale, produse lactate, paste fainoase, orez, cartofi, legume şi fructe.
Mineralele şi vitaminele sunt necesare în organism pentru că participă la diverse reacţii chimice. Ele provin din consumul de legume şi fructe, dar unele vitamine (de ex. vitamina B12) se găsesc preponderent în carne, ouă şi produse lactate.

Denumire ştiinţifica: Ribes nigrum. Denumire populară: coacăz negru; agriş negru, coacăză neagră, pomişoară neagră, smordin, smordină neagră, strugurei negri, struguri negri.
Descriere: Arbust cultivat, mai rar întâlnit în flora spontană, înalt până la 1-2 m, puternic ramificat, cu frunze trilobate, pe spate cu puncte galbene strălucitoare, flori de tip cinci, campanulate, galben-verzui la exterior, roşu carnal la interior. Părţile utilizate: Frunzele. Acţiune: Astringent, hipotensiv cu marcată acţiune antiaterosclerotica, diuretic cu eliminare masivă de acid uric şi purină.
Indicaţii terapeutice: Arteroscleroză, hipertensiune, afecţiuni renale, edeme cardiorenale, gută, reumatism. Combinatii: Intră ca şi component de bază în formula ceaiului antiaterosclerotic.
Preparare şi administrare: Infuzie - se toarnă o cană de apă fierbinte peste 2 linguriţe de frunze uscate şi se lasă la infuzat 10 min. Se beau trei căni pe zi, între mese, în cure de lungă durată, respectiv 5-6 luni.

O alergie se produce când sistemul imun al organismului (sistemul de apărare) reacţionează exagerat la expunerea la o anumită substanţă, considerând-o un intrus şi trimiţând în corp substanţe chimice care să o distrugă. În cazul unei alergii alimentare, organismul reacţionează exagerat la anumite proteine dintr-un aliment şi eliberează substanţe chimice numite histamine, care cauzează inflamaţie. Interesant şi de reţinut este faptul că doar proteinele, nu grăsimele sau carbohidraţii pot declanşa acest război intern, cu consecinţe nebănuite şi de cele mai multe ori la distanţă de locul conflictului. Deşi sunt frecvent confundate cu intoleranţele alimentare, alergiile alimentare sunt diferite, intoleranţele alimentare fiind mai puţin grave.
Simptomele alergiei alimentare sunt mai frecvente la sugari şi la copii, însă pot apărea la orice vârstă – poţi chiar dezvolta o alergie la alimente pe care ani de zile le-ai consumat fără probleme. Alergiile alimentare afectează între 6 şi 8% dintre copiii cu vârsta sub trei ani şi aproape 5% dintre adulţi, iar numărul cazurilor este în continuă creştere.
Alergiile alimentare nu apar niciodată la un aliment nou introdus in dieta noastră! Sistemul imunitar are nevoie de minim două contacte sensibilizante, astfel încât doar de la al treilea sau de la oricare al contact viitor, să hotărască că acea proteină este un „inamic” şi să fabrice anticorpi sau celule cu memorie împotriva ei.
Reactii alergice de tip imediat. Alergiile alimentare pot să apară după câteva minute de la ingerarea alimentului. Este vorba de o reacţie alergică de tip imediat şi este mediată prin anticorpi din clasa imunoglobulinelor E (IgE) şi este tipul de reacţie ce poate avea potenţial de severitate până la şocul anafilactic. Aceste tipuri de alergii pot fi investigate prin testare cutanată sau prin determinarea în sânge a anticorpilor specifici din clasa E de imunoglobuline.
Reactii alergice tardive. Pot apărea şi alergii de tip tardiv, la mai mult de 6 ore de la ingerarea alimentului. Ele sunt mediate prin alte tipuri de reacţii imune, cu implicarea unor celule cu memorie, ce vor recunoaşte şi declanşa semnalul inflamaţiei alergice în ţesuturi. De regulă, aceste celule sunt evidenţiate şi recunoscute prin biopsierea mucoasei tractului digestiv. Simptomatologia îmbracă forme variate: manifestari orale, gastrointestinale, cutanate, cardiovasculare, sistemice.
Manifestările orale constau în senzaţia de parestezie (amorţeală, furnicătură), prurit (mâncărime), tumefierea (umflarea) buzelor şi a limbii dupa consumul unor alimente crude (fructe, legume). Manifestările gastrointestinale sunt reprezentate de senzaţia de balonare, crampe abdominale, greaţă, vărsături, diaree. Acestea apar relativ precoce: la 30 minute – 2 ore de la ingestia alimentului alergizant. Nu este exclusă nici apariţia semi-tardivă şi tardivă: de la 4-6 ore până la 2-4 zile, ceea ce face ca diagnosticarea să fie stabilită cu dificultate. Manifestările cutanate produse de alergeni sunt: urticarie, prurit, rash (erupţie cutanată), accentuarea dermatitei atopice. De asemenea, sunt descrise forme de dermatită de contact la vegetale produse în timpul manipulării şi decojirii legumelor (ţelină, cartof, hrean). Manifestările respiratorii sunt variate: de la cele nazale (rinoree şi strănut) până la edem glotic sever, wheezing (şuierat în respiraţie). Manifestările cardiovasculare sunt reprezentate de hipotensiune, palpitaţii, tahiaritimii.

Denumire ştiinţifică: Gentiana lutea. Denumire populară: ghintura galbenă; abrămească, cahincea, duntura, lantura, ochincea, stegera, strigoaie, tintura. Descriere: Plantă ierboasă, perenă, robustă, cu frunze opuse, cu nervuri arcuate, proeminente, ovat-eliptice, flori mari dispuse în cime la subsuoara frunzelor, corola galbenă divizată până aproape de bază.
Părţile utilizate: Rizomii uscaţi şi rădăcina. Acţiune: Amar, stimulează salivaţia, hepatic, colagog (favorizează eliminarea secreţiilor biliare), stimulează menstruaţia.
Indicaţii terapeutice: Ghintura galbenă are o acţiune amară excelentă, ce stimulează apetitul şi indigestia, prin stimularea sucurilor digestive, crescând producţia de salivă, sucuri gastrice şi bilă. De asemenea accelerează golirea stomacului. Este indicat pentru lipsa apetitului, în constipaţie sau meteorism. Efectul tonic al substanţelor amare are rol şi în tratarea debilităţii, anorexiei şi extenuării. Preparare şi administrare: Decoct - se pune 1/2 linguriţă de rădăcină sfărâmată într-o cană cu apă, care se fierbe 5 min. Se bea cald, cu 15-30 min înainte de masă, sau de câte ori apar durerile de stomac cauzate de exces de mâncare. Tinctură - 1-2 ml de tinctură de trei ori pe zi.

Boala Alzheimer este o afecţiune degenerativă a sistemului nervos care determină probleme de memorie, gândire şi comportament. Simptomele se dezvoltă în general treptat şi se agravează în timp, devenind suficient de severe pentru a interfera cu activităţile zilnice.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă cauză de demenţă, termen general folosit pentru pierderea memoriei şi a altor capacităţi cognitive, care devine suficient de severă pentru a afecta semnificativ activităţile cotidiene şi scăzând abilitatea persoanei de a funcţiona independent. Boala Alzheimer este cauza a aproximativ 60-80% dintre cazurile de demenţă.
Din păcate, termenul de demenţă are o conotaţie negativă în societatea noastră, asociindu-se nebuniei, ceea ce poate să arunce un stigmat asupra persoanelor care suferă de această maladie. Din punct de vedere medical, demenţa este un termen generic folosit pentru a defini un set de simptome precum afectarea memoriei şi a capacităţii de gândire. Dar termenii trebuie diferenţiaţi. Cauzele care determină demenţa pot să fie foarte diferite. Nu doar boala Alzheimer determină demenţa, maladia Creutzfeldt-Jakob, boala Huntington, boala Parkinson sunt exemple de boli care pot şi ele să fie cauze de demenţă. De asemenea, anumite interacţiuni medicamentoase sau deficienţe de vitamine pot să determine demenţa, dar în aceste situaţii, dacă se tratează cauzele, simptomele sunt reversibile spre deosebire de demenţa ireversibilă datorată bolii Alzheimer.
Chiar dacă se fac numerose studii privind eficienţa unor medicaţii, demenţa determinată de boala Alzheimer nu este reversibilă, cel puţin nu la acest moment.

Denumire ştiinţifică: Mentha piperita. Denumire populară: mentă; borşniţă, camfor, ghiazma, giugiuma, iarba neagră, iasmă, izmă bună, mintă de chicuşuri, mintă moldovenească, mintă neagră. Descriere: Plantă perenă de cultură cu miros aromat caracteristic, înaltă de 50-120 cm, puternic ramificată chiar de la bază, tulpina în patru muchii evidente, cu frunze opuse, oval-lanceolate, flori violacee asimetrice, cu 4 lobi din care unul mai mare, grupate într-o inflorescenţă spiciformă alcătuită la rândul ei din mai multe cime.
Părţile utilizate: Partea aeriană. Acţiune: Carminativ (care favorizează expulzarea gazelor intestinale), antiinflamator, antispastic, aromatic, diaforetic (provoacă transpiraţia), antiemetic (cu acţiune preventivă sau curativă în greţuri sau vărsături), nervin (acţionează sedativ asupra sistemului nervos), antimicrobian, analgezic.
Indicatii terapeutice: Menta este un carminativ excelent, având un efect de relaxare asupra muşchilor sistemului digestiv, combatând meteorismul şi stimuland secreţia bilei şi a sucurilor gastrice. Este utilizată pentru a ameliora colicile intestinale, indigestia cu meteorism şi alte afecţiuni asociate. Uleiul volatil actionează ca un anestezic uşor pentru pereţii stomacului, ameliorând stările de greaţă şi nevoia de a vomita. Ajută şi la scăderea greţurilor şi vărsăturilor la sarcină şi răul de maşină. Menta poate avea un rol în tratarea afecţiunilor ulceroase ale intestinelor. Este un tratament tradiţional pentru febră, răceală şi gripă. Ca inhalant este utilizat pentru a ameliora tempotar catarul nazal. Menta poate fi de ajutor şi pentru durerile de cap asociate cu indigestia. Ca nervin, scade anxietatea şi tensiunea. La menstruaţiile dureroase ameliorează durerea şi scade tensiunea asociată. Extern, se utilizează pentru a scădea inflamaţia şi mâncărimea. Combinaţii: Intră în formula ceaiurilor antiastmatic, anticolitic, antidiareic, gastric, hepatic. Preparare şi administrare: Infuzie - se toarnă o cană de apă fierbinte peste 1 linguriţă plină de plantă uscată şi se lasă la infuzat 10 min. Se bea de câte ori se doreşte. Tinctură - 1-2 ml de tinctură de trei ori pe zi.

Apendicita acută reprezintă inflamaţia apendicelui vermiform (cunoscut sub nume de „apendice”), un segment rudimentar al intestinului gros, de formă tubulară, asemănător unui deget de mănuşă, cu lungimea de câţiva centimetri, situat în partea dreaptă, inferioară a abdomenului.
Apendicita este una dintre cele mai frecvente cauze de durere abdominală acută, care se poate produce atât la copii, cât şi la adulţi. În ţările dezvoltate, între 5,7 şi 50 de pacienţi la 100.000 de locuitori sunt diagnosticaţi în fiecare an cu apendicită acută, frecvenţa mai mare fiind înregistrată la persoanele cu vârsta cuprinsă între 10 şi 30 ani.
Apendicita acută este mai frecventă la bărbaţi (adulţi) şi adolescenţi. De obicei simptomele apar rapid. Durerea abdominală creşte în intensitate în decurs de 6-12 ore. Simptomele pot varia de la pacient la pacient şi pot include câteva sau toate din manifestările de mai jos:
Durerea abdominală: începe ca un disconfort în jurul buricului, în câteva ore durerea va cuprinde zona abdominală dreaptă, durerea poate cuprinde şi alte zone abdominale în funcţie de localizarea apendicelui, durerea se accentuează la mişcare, inspir profund, tuse sau strănut, lipsa poftei de mâncare (anorexie) este prezentă aproape întotdeauna.
Greaţă, vărsături (mai rar), constipaţie, diaree uşoară (mai rar), febră moderată (între 37,5 °C şi 38,5 °C); uneori, febra poate lipsi. În cazul în care s-a produs perforarea apendicelui, simptomele includ: durere severă care cuprinde tot abdomenul, creşterea febrei.

Denumire ştiinţifică: Foeniculum vulgare. Denumire populară: fenicul; anason, anason dulce, baden, basamac, chimin dulce, chimion, cumin, fenhiel, finchil, hanus, mălură, mărariu de casă, molotra, secarea, toaie. Descriere: Specie erbacee bienală sau perenă, exclusiv de cultură, înaltă până la 1-2 m, foarte ramificată încă de la bază, cu frunze fin divizate (asemănătoare cu cele de mărar), flori galbene în umbele mari care înfloresc şi fructifică încă din primul an. Părţile utilizate: Seminţele.
Actiune: Carminativ (care favorizeaza expulzarea gazelor intestinale), aromatic, antispastic, antiinflamator, stimulează lactaţia, hepatic.
Indicaţii terapeutice: Feniculul este un excelent remediu pentru stomac şi intestine, ameliorând meteorismul şi colicile, în acelaşi timp stimulând digestia şi apetitul. Are un efect calmant în bronşită şi tuse, la fel ca anasonul. Feniculul creşte cantitatea de lapte la mamele care alăptează. Extern, uleiul calmează durerile musculare şi reumatice. Infuzia poate fi folosită pentru clătirea ochilor sau pentru comprese în conjunctivita şi inflamaţia pleoapelor.
Combinaţii: Intră în formula ceaiurilor pectoral, contra colicilor, gastric 2, pulberii laxativ-purgative. Preparare şi administrare: Infuzie - se toarnă o cană de apă fierbinte peste 1-2 linguriţe pline de frunze şi seminţe uşor strivite şi se lasă la infuzat 10 min. Se bea de trei ori pe zi. Pentru a ameliora flatulenţa se bea câte o cană cu jumătate de oră înaintea meselor. Tinctură -1-2 ml de tinctură de trei ori pe zi.

Anemia este o afecţiune care înseamnă deficitul de globule roşii sănătoase (eritrocite – celulele sangvine care transportă oxigenul adecvat către organe).
În termeni medicali, anemia reprezintă scăderea cantităţii de hemoglobină din interiorul eritrocitelor, adică niveluri sub 12 g/dl la femei şi sub 13 g/dl la bărbaţi. Anemia poate fi o manifestare a unor afecţiuni subiacente, ascunse, care necesită investigaţii suplimentare pentru stabilirea unui diagnostic corect, care să permită iniţierea unui tratament ţintit. Tratamentul anemiei poate presupune admnistrarea unor suplimente alimentare, însă şi efectuarea unor proceduri medicale. Poţi preveni unele tipuri de anemie printr-o alimentaţie variată şi sănătoasă. Anemia poate fi temporară sau pe termen lung şi poate varia de la uşoară, moderată sau severă, în funcţie de valoarea hemoglobinei. Anemia te poate face să te simţi obosit şi slăbit. Mergi la medic dacă bănuieşti că ai anemie – aceasta poate fi un semnal de alarmă pentru o afecţiune severă.
Semnele şi simptomele anemiei variază în funcţie de cauza care a declanşat-o. Dacă anemia este determinată de o boală cronică, boala o poate masca şi, astfel, anemia ar putea fi depistată prin investigaţiile pe care le efectuezi pentru o altă boală. În funcţie de cauzele anemiei, se întâmplă să nu ai simptome. Iniţial, anemia poate fi atât de silenţioasa încât să nu o observi. Simtomele se agravează pe măsură ce anemia se agravează. Când acestea apar, ar putea să includă:
Oboseală
Slăbiciune
Piele palidă sau gălbuie
Aritimie (palpitaţii)
Dificultăţi în respiraţie
Ameţeală sau senzaţia de confuzie
Durere în piept
Mâini şi picioare reci
Cefalee.