Copiii trebuie duși la stomatolog încă de mici dintr-un motiv relevant: pentru a se acomoda cu spațiul, cu medicul, cu intervențiile. Este important să îl influențezi pozitiv în acest sens, dacă copilul este mai mare - nu folosi cuvinte care ar putea să îl sperie, precum „durere” sau „injecție”.
De asemenea, e ideal pentru cei mici să viziteze stomatologul în prima parte a zilei, pentru că sunt, de cele mai multe ori, mai liniștiți dimineața. Dentiția temporară (dinții de lapte) trebuie supravegheată de stomatolog în aceeași manieră precum cea permanentă, deci controalele de rutină sunt obligatorii indiferent de vârstă. În perioada copilăriei trebuie avute sub observație evoluția cariilor, a înghesuirilor dentare, dar și posibila apariție a unui abces dentar.
A avea plante de apartament este o modalitate excelentă de a vă menține aerul curat. Există multe plante de filtrare a aerului care pot purifica aerul din casa ta. S-a realizat chiar o listă a celor mai populare și la îndemână plante care neutralizează poluanții din aer.
Această listă se bazează pe un studiu realizat de NASA. Studiul a constatat că anumite plante au fost mai capabile să elimine din aer următoarele substanțe chimice toxice:
Tricloretilenă: Simptomele asociate cu această substanță chimică includ amețeli, cefalee, greață și vărsături urmate de somnolență și comă.
Formaldehidă: expunerea la acest produs chimic poate provoca iritații la nivelul nasului, gurii și gâtului și, în cazuri severe, umflarea laringelui și a plămânilor.
Benzen: Respirația cu această toxină poate irita ochii și poate provoca somnolență, amețeli, dureri de cap, creșterea ritmului cardiac, confuzie și, în unele cazuri mai rare, poate duce la inconștiență.
Xilen: Poate provoca iritații la nivelul gurii și gâtului, amețeli, dureri de cap, confuzie, probleme cardiace, leziuni hepatice și renale și comă.
Amoniac: Acest fum toxic poate provoca iritații, tuse și dureri în gât.
Multe dintre aceste substanțe chimice au fost legate de efecte periculoase asupra sănătății. De fapt, poluarea aerului ucide mii de oameni în fiecare an și ar putea fi, de asemenea, motivul pentru care nu puteți slăbi.
Cercetătorii de la NASA recomandă să aveți cel puțin o plantă la 100 de metri pătrați de spațiu de acasă sau de birou pentru a purifica aerul din jurul vostru.
Dracaena, iedera, ficusul, philodendronul, aloe vera sau sansevieria sunt doar cateva exemple de plante care purifica aerul din incapere, iar printre plantele cu flori se numara crizantema, azalea, gerbera si spatiphyllium.
Tinerii și copiii sunt mult mai afectați de varianta Delta, spre deosebire de valurile precedente, unde dominante au fost alte tulpini ale coronavirusului.
Medicii subliniază faptul că tinerii sunt și ei, într-o măsură mult mai mare, afectați de valul 4. Astfel, autoritățile recmandă anumite măsuri pentru a limita răspândirea virusului în noul an școlar.
Este obligatoriu să folosim mască de protecție în mijloacele de transport în comun, este obligatoriu în fața școlilor să purtăm mască, unde copiii sunt așteptați de familiile lor.
Este obligatoriu să avem aceste initiative chiar dacă sunt extrem de dificile, dar sunt operațiunile minime pentru a îi proteja până la urmă pe copiii noștri. La școală lucrurile sunt într-un mediu controlat. Profesorii atâta timp cât ştiu ce au de făcut vor impune şi vor avea o conduită care să ducă la respectarea acestor reguli.
Problema nu se pune în clasă, unde este un control instituit, problema se pune până în clasă, ce facem cu copilul și aici este responsabilitatea noastră ca părinte.
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea a anunțat demararea unei noi investiții în Sănătatea gălățeană, de o jumătate de miliard de lei – construirea unui nou spital.
“Vrem să construim de la zero un spital nou la Galați, în cadrul unei investiții de peste 100 de milioane de euro. Clădirea va avea nouă etaje și o suprafață totală de peste 31.000 de mp. În noul spital, care va fi dotat cu echipamente medicale performante, vor funcționa blocul operator, terapia intensivă (75 de paturi), chirurgia toracică, neurochirurgia, chirurgia vasculară, compartimentul arși, oncologia și neurologia.
Astfel, va crește semnificativ numărul de paturi de la terapie intensivă și vor fi amenajate cel puțin 25 de săli de operație, cu 50% mai mult față de cele existente în prezent. Proiectul va fi depus spre finanțare pe fonduri europene”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” funcționează în prezent cu un număr de 1.222 de paturi pentru 26 de specializări, în cadrul a 29 de secții și 10 compartimente.
Consiliul Județean Galați a finalizat procedurile de achiziție publică pentru realizarea studiului de fezabilitate, a expertizelor tehnice si a studiilor de teren pentru construirea unui corp nou de clădire la Spitalul Clinic Județean de Urgență, precum și dotarea acestuia cu aparatură medicală.
Para e regina anotimpului toamna. Cu parfum unic şi aromă imbatabilă, perele sunt o gustare foarte sănătoasă, hidratantă şi hrănitoare. Pe lângă beneficiile uimitoare, acestea au şi contraindicaţii: Există însă şi contraindicaţii pentru că pot provoca balonare, gaze şi dureri stomacale.
Conţin o mulţime de vitamine şi nutrienţi, sunt uşor de mâncat şi nu depun presiune pe dinţi sau pe sistemul tău digestiv. Perele conţin carbohidraţi şi pectină, care e detoxifiantă, reglează tractul gastrointestinal şi oferă un real ajutor sistemului tău imunitar. De asemenea, perele ajută corpul să reţină calciu mai bine. Cu parfum deosebit, dulci şi suculente, perele sunt o sursă sigură de fibre şi vitamina C, iar indicele glicemic arată că pot fi consumate şi de cei care suferă de diabet zaharat
Conform unor studii ştiinţifice, para este fructul cu cele mai mici şanse să provoace alergii. De aceea, se recomandă să fie primul fruct oferit copiilor mici în procesul acestora de alimentaţie.
“Fibrele, vitamina C, cuprul şi vitamina K din pere sunt cele mai concentrate elemente din fruct. Consumul unei pere medii asigură 15-20% din necesarul zilnic de fibre al organismului nostru. Vitamina C, prezentă şi în pere, stimulează lupta celulelor împotriva infecţiilor, distruge virusuri şi bacterii şi regenerează vitamina E, un puternic antioxidant. Cuprul este responsabil pentru protejarea organismului de radicalii liberi, care produc pe termen lung efecte grave asupra organismului. Fibrele asigură o bună funcţionare a sistemului digestiv şi a colonului: scad nivelul colesterolului şi micşorează şansele de dobândire a cancerului mamar pentru femeile de vârsta a doua şi a treia”, spun specialiștii nutriționiști.
Cu toate acestea, şi în cazul consumului de pere există recomandări pentru a se evita excesul. „Multe fructe, printre care si perele, conţin o cantitate mai mare de fructoză decât glucoză. Din aceasta cauză, perele reprezintă alimente cu un nivel FODMAP ridicat. FODMAP înseamnă ”oligozaharide, dizaharide, monozaharide si polioli fermentabili”. Acestea sunt forme de carbohidraţi fermentabili cu lanţ scurt. Persoanele sensibile la FODMAP trebuie să consume cât mai puţin astfel de carbohidraţi pentru a ţine departe problemele digestive frecvente.
Peste 2,4 milioane de certificate digitale europene pentru COVID au fost generate până în prezent, a declarat secretarul de stat Andrei Baciu.
El a explicat că 94,45% dintre acestea sunt pentru a atesta vaccinarea.
În ceea ce privește vaccinarea organizată de operatorii economici privați, Andrei Baciu a afirmat că un numar de 614 operatori privați au încheiat deja activitatea de imunizare, dintre care 93 din domeniul HoReCa.
”Această activitate continuă, în momentul de față fiind 53 de companii care sunt în continuare angrenate în această activitate. La fel, Brașov, Alba și Bihor, Cluj și Sibiu sunt județele fruntașe la acest capitol, în ideea de a merge mai aproape de oameni, cu acțiuni specifice de vaccinare, prin care să creșterm accesibilitatea, vorbim de piețe, târguri și părcări. Până în acest moment, cu acest tip de acțiuni au fost vaccinate 81.820 de persoane”, a mai precizat Baciu
Hipercolesterolemia, sau colesterolul mărit, reprezintă un nivel ridicat al colesterolului în sânge și apare adesea în combinație cu un nivel ridicat de trigliceride. Grăsimile se depun pe pereții vaselor de sânge, arterele se îngustează, astfel că poate apărea oricând un infarct de miocard sau un accident vascular cerebral.
Nivelul de colesterol poate fi scăzut printr-o alimentație sănătoasă, plus că există alimente specifice cu un rol benefic în acest sens, mai ales că sunt la îndemâna oricui.
7 alimente care scad colesterolul, la îndemână:
1. Ovăz. Ovăzul este o variantă foarte bună de mic-dejun și conține foarte multe fibre. Acesta poate fi consumat în mai multe combinații. De exemplu se pot adăuga scorțișoară, banane, căpșune, afine, sau orice alte fructe.
2. Leguminoase. Conțin, de asemenea, o cantitate foarte mare de fibre, iar organismului îi ia mai mult să le digere, astfel că oferă o senzație de sațietate pe termen lung.
3. Vinete. Sunt o sursă incredibilă de fibre solubile, plus că salata de vinete este un adevărat deliciu.
4. Nucifere. Migdale, nuci, alune, toate sunt benefice pentru inimă. Doar 55 de grame de nucifere pe zi pot reduce colesterolul cu 5%.
5. Mere, struguri, căpșune și citrice. Aceste fructe sunt bogate în pectin, un tip de fibră solubilă care scade colesterolul.
6. Pește gras. Acesta poate să înlocuiască carnea de 2-3 ori pe săptămână, schimb care oricum va ajuta la scăderea colesterolului. La asta se adaugă și grăsimile Omega 3, care au același rol.
7. Soia. Consumul zilnic a 25 de grame de proteine din soia reduc colesterolul cu 5-6%.
Mulți oameni optează pentru varianta de ceai la pliculeț, achiziționată din comerț. Puțini știu, însă cât de periculoasă poate deveni băutura pe care o savurează zilnic.
Ultimele cercetări, publicate de numeroși experți, în presa internațională arată că ceaiul la pliculeț este toxic pentru organism și în timp poate provoca diverse boli.
Se pare că problema o constituie nu plantele în sine, ci pliculețul, care în contact cu apa fierbinte împrăștie miliarde de particule de microplastic, pe care, ulterior, le vom bea și vor ajunge în organismul nostru. Oamenii de știință de la Universitatea McGill din Canada au fost primii care au constatat acest lucru, în urma unui studiu pe care l-au întreprins.
Cercetarea a fost realizată bazându-se pe patru tipuri de pliculețe de ceai din comerț.
Comparativ cu alte băuturi și alte tipuri de mâncare, ceaiul la pliculeț împrăștie în apă 11,6 miliarde de particule de microplastic și 3,1 miliarde de particule de nanoplastic.
Se pare că numărul de particule de microplastic este mai mare din cauza faptului că producătorii folosesc polipropilen pentru a sigila pliculețele de ceai. Un alt studiu a arătat că un om ingerează 5 grame de plastic într-o singură săptămână, ceea ce în timp duce la apariția a numeroase boli digestive sau renale.
Dacă aveţi o alimentaţie sănătoasă, vitaminele sunt şi ele incluse în ea. Vitaminele A, E şi C au efect antioxidant.
Atenție, însă! Luaţi în esces, antioxidanţii pot dăuna sănătăţii.
Un studiu a demonstrat că beta-carotenul, vitamina A şi vitamine E pot creşte mortalitatea.
Mai multe studii au arătat că vitamina C în doze de mari, de peste 2.000 de mg, poate creşte riscul de pietre la rinichi.
Și vitamina E la capsulă poate fi periculoasă pentru sănătate, fiind asociată cu diferite tipuri de cancer, într-un studiu din 2011.
Alături de personalul medical nevaccinat anti-COVID, în procesul de testare obligatorie ar putea fi incluşi angajaţii centrelor rezidenţiale, ai sistemului de urgenţă şi pompierii, a declarat luni ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Ea a spus că decizia privind eventuala testare a cadrelor didactice nevaccinate va aparține Ministerului Educației.
Ea a amintit despre proiectul de lege al Ministerului Sănătății privind testarea personalului medical și a spus că, "probabil", ca în acest proces de testare vor fi incluşi şi cei care lucrează în centrele rezidenţiale.
De asemenea, vor fi incluşi şi pompierii şi angajaţii din sistemul de urgenţă.
Ministerul Sănătății a renunțat la impunerea testării obligatorii, cu bani din buzunar, a personalului medical nevaccinat prin adoptarea unui Ordin de ministru sau Ordonanță de Urgență, variantele discutate anterior, însă are în acest moment, pe circuitul de avizare din interiorul instituției, un proiect de lege ce prevede același lucru. Practic, banii aferenți testării periodice a personalului medical nevaccinat ar urma să fie reținuți din sporurile acestora și alocați direct către testare, declara săptămâna trecută ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.