Peste 40% dintre unităţile sanitare nu au raportat nicio eroare medicală în 2020, iar jumătate dintre erorile anunţate au fost cauzate de nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a infecţiilor asociate asistenţei medicale, reiese dintr-un studiu realizat de Observatorul Român de Sănătate.
Un număr de 217 unităţi sanitare (42%) dintre cele 513 înregistrate la Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) nu au raportat anul trecut niciun eveniment advers asociat actului medical, se arată într-un comunicat al Observatorului Român de Sănătate.
În ceea ce priveşte evenimentele adverse raportate, cele mai frecvente sunt infecţiile nosocomiale, de medicaţie şi căderile. La nivel general, în anii 2019 şi 2020, în România, au fost raportate peste 5.800 cazuri de infecţii asociate asistenţei medicale, peste 1.300 de erori medicale care au rezultat în traumatismul pacientului şi 128 de cazuri de deces din cauza unor erori medicale. Printre cei mai expuşi erorilor medicale sunt pacienţii pediatrici, potrivit datelor prezentate în studiu.
Potrivit directorului executiv al Observatorul Român de Sănătate, Constantin Radu, studiul a fost realizat în contextul în care pandemia de COVID-19 a evidenţiat vulnerabilităţile sistemelor de sănătate din întreaga lume, inclusiv din România.
Observatorul Român de Sănătate arată că legislaţia nu prevede o definiţie clară a conceptului de “eroare medicală”, în concordanţă cu terminologia recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Uniunea Europeană.
România are un sistem de raportare a evenimentelor adverse asociate asistenţei medicale doar în unităţile sanitare cu paturi, faţă de alte ţări în care raportarea cuprinde şi alte unităţi precum ambulatorii, cabinete de medicină de familie şi centre rezidenţiale pentru bătrâni.
Un studiu al somnului realizat de UK Biobank Study, a centralizat datele a 85.000 de utilizatori de brățări interactive, folosite de aproape jumătate de milion de britanici. Cercetătorii au comparat informațiile despre programul de somn individual al subiecților cu notițele despre starea de spirit și cea emoțională.
Din primele date s-a putut observa că persoanele cu un program de somn neuniform au fost mai predispuse la a experimenta stări de anxietate, episoade depresive și tristețe accentuată.
„Problemele de sănătate asociate cu un program de somn târziu în noapte vin din cauza faptului că majoritatea activităților sociale se desfășoară în timpul zilei și în urma nerespectării ritmului cicardian al corpului”, a explicat Kristen Knutson, specialist în somn și profesor de neurologie și medicină preventivă în cadrul Northwestern University Feinberg School of Medicine.
Consiliul Județean Galați a alocat aproximativ 10 milioane de euro pentru dotarea spitalelor din subordine. În acest an, vor fi cumpărate echipamente pentru unitățile din subordinea CJ-Spitalul Județean, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Boli Infecțioase și Spitalul din Târgu Bujor.
Suma impresionantă este acoperită, parțial, cu fonduri europene.
50 de milioane de lei pentru dotarea spitalelor cu aparatură medicală. Aceasta este suma alocată anul acesta de Consiliul Județean pentru achiziționarea de echipamente medicale. Continuăm astfel să investim în aparatură nouă. O parte din această sumă provine din fondurile europene pe care Consiliul Judeţean a reușit să le atragă pentru spitalele gălățene.De aceste dotări vor beneficia toate unităţile medicale din subordinea Consiliului Județean (Spitalul Județean, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul din Târgu Bujor)” a anunțat președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Cea mai mare sumă va fi investită la Spitalul Județean, unde continuă campania de achiziționare de echipamente medicale moderne pentru fiecare secție a unității medicale. Multe dintre vechile echipamente au fost deja înlocuite, iar o parte din aparatură a fost achiziţionată în premieră pentru Spitalul Judeţean, astfel încât medicii să poată realiza noi proceduri medicale.
„Am discutat personal despre acest subiect cu fiecare șef de secție de la Spitalul Județean. De altfel, lista cu echipamentele medicale care vor fi aduse a fost stabilită, la fel ca în anii trecuţi, împreună cu personalul medical. Mai sunt multe de făcut, având în vedere că decenii întregi nu s-a investit în dotarea cu aparatură medicală. În ultimii ani însă, s-au achiziționat echipamente moderne pentru sănătatea gălățeană - aparate de ultimă generație pentru depistarea cancerului, dispozitive pentru intervenții chirurgicale, aparatură ultraperformantă pentru investigațiile oftalmologice sau radiologice”, a spus Fotea.
Anul acesta, sănătatea gălățeană are un buget total de aproape 180 de milioane de lei, cu 20 de milioane de lei mai mult faţă de anul trecut.
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat vineri că nu recomandă utilizarea vaccinului anti-COVID-19 al companiei AstraZeneca pentru persoanele diagnosticate cu o afecţiune sangvină rară şi că va analiza cazurile de inflamaţii cardiace semnalate după administrarea tuturor serurilor create împotriva noului coronavirus, informează Reuters.
Comitetul pentru siguranţa vaccinurilor din cadrul EMA a anunţat într-un raport al său de evaluare că sindromul de permeabilitate capilară trebuie să fie adăugat în calitate de nou efect secundar în prospectul vaccinului AstraZeneca.
Acest sindrom este o afecţiune care face sângele să se scurgă din capilare în muşchi şi cavităţile corporale, fiind caracterizată prin inflamarea zonei afectate şi scăderea presiunii sangvine.
Lipsa de educaţie matematică afectează negativ dezvoltarea cerebrală şi cognitivă a adolescenţilor, potrivit unui studiu care sugerează că neînvăţarea acestei materii după vârsta de 16 ani poate fi un dezavantaj, relatează EFE.
Studiul, publicat de revista PNAS şi la care au participat 133 de elevi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, a fost realizat de departamentul de Psihologie Experimentală de la Universitatea Oxford.
Studiul a relevat că elevii care nu învăţau matematica avea o cantitate mai mică a unui aminoacid crucial pentru plasticitatea cerebrală (acidul gamma-aminobutiric – GABA) dintr-o zonă cheie în care intervin multe funcţii cognitive importante, precum raţionamentul, rezolvarea problemelor, memorarea şi învăţarea.
Bazându-se pe cantitatea acestui aminoacid deţinută de fiecare elev, cercetătorii au putut face o deosebire clară între cei care studiau şi cei care nu învăţau matematica, indiferent de capacităţile lor cognitive.
De asemenea, cantitatea de acid gamma-aminobutiric a prognozat cu succes reuşitele în acest domeniu 19 luni mai târziu, potrivit Universităţii Oxford.
Acest studiu, potrivit autorilor, oferă un nou nivel de înţelegere biologică a impactului pe care îl are educaţia în dezvoltarea creierului şi a efectului reciproc între biologie şi educaţie. Însă nu toţi adolescenţii continuă să înveţe matematica, astfel încât trebuie investigate şi posibile alternative, discipline ca logica sau raţionamentul care implică aceeaşi zonă cerebrală.
Specialiștii arată șase lucruri pe care ar trebui să le facem pentru a ține la distanță aceste boli.
„În acest moment, cel mai bun sfat este un stil de viață sănătos și echilibrat”, spune dr. Zahra Raisi-Estabragh, specialist în cardiologie de la British Heart Foundation Clinical Research. „În acest sens, aș spune că cei mai importanți ar fi exerciții fizice și evitarea fumatului”.
Potrivit studiilor realizate, specialista susține că alegerea cerealelor integrale poate îmbunătăți sănătatea cardiovasculară. În plus, Institutul Național al Inimii, Plămânilor și Sângelui recomandă:
- Abordarea unei diete sănătoase și echilibrate
- Menținerea unei greutăți potrivite
- Evitarea fumatului și a fumatului pasiv
- Menținerea sub control a colesterolului și tensiunii arteriale
- Consumul de alcool numai cu măsură
- Gestionarea stresului
Persoanele cu o structură și funcție cardiacă mai sănătoase ar putea fi mai puțin susceptibile de a dezvolta demență doar în virtutea anatomiei inimii și a modului în care furnizează sânge bogat în oxigen creierului.
Studiul a fost publicat în European Heart Journal — Cardiovascular Imaging în mai.
S-a lansat Organon, o nouă companie farma globală dedicată exclusiv sănătății femeilor, ce are o prezență puternică în lume, inclusiv în România. Organon a fost formată printr-un spin-off al gigantului farma Merck, cunoscut ca MSD, și se lansează cu un portofoliu de peste 60 de medicamente și produse într-o gamă de domenii terapeutice pentru sănătatea femeilor.
Pentru a-și urmări scopul de a identifica provocările din domeniul sănătății femeilor, Organon a dezvoltat „Zidul Vocilor”, o instalație multimedia formată dintr-o colecție de voci feminine din întreaga lume ce își descriu experiențele. Instalația a fost prezentată în fața bursei din New York odată cu ziua listării companiei pe bursă.
Organon are trei piloni esențiali care vor beneficia de reînnoirea managementului și a investițiilor comerciale:
Sănătatea femeilor ce are ca focus NEXPLANON (implant cu etonogestrel), o metodă contraceptivă reversibilă cu durată lungă de acțiune, și care include și segmentele de contracepție și fertilitate, alături de achiziția propusă și recent anunțată a Alydia Health, o companie de dispozitive medicale axată pe prevenirea morbidității și mortalității materne cauzate de hemoragie postpartum (HPP) sau sângerări uterine postpartum anormale;
Medicamente Biosimilare: un pilon cheie de creștere cu produse disponibile în diferite părți ale lumii, inclusiv RENFLEXIS (infliximab-abda) și BRENZYS (etanercept) în imunologie și ONTRUZANT (trastuzumab-dttb) în oncologie. Expertiza Organon constă în comercializarea acestor produse în întreaga lume;
Mărci consacrate: 49 de produse bine cunoscute în zonele respiratorii, cardiovasculare, dermatologice și non-opioide.
Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății a solicitat inspectorilor sanitari din cadrul DSP Galați și DSP Ilfov efectuarea de controale la doi producători de produse biocide, în urma aspectelor semnalate în spaţiul public.
Produsele biocide (22 de tipuri, inclusiv dezinfectanți pentru suprafețe, pentru mâini, pentru apa potabilă, pentru zona alimentară) sunt puse pe piață în baza unui aviz/autorizație emis/ă de Comisia Națională pentru Produse Biocide, în conformitate cu prevederile:
– Regulamentului nr. 528/2012 privind produsele biocide;
– HG nr. 617/2014 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide, cu modificările și completări ulterioare;
– Ordinului nr. 10/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piaţă pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare. Precizăm că Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a emis în anul 2020 autorizații temporare de punere pe piață a produselor biocide, pe perioada stării de urgență conform prevederilor art. 10 din Ordonanța militară nr. 4 din 29.03.2020, iar în starea de alertă emit conform prevederilor OUG nr. 70 din 14.05.2020”, a anunţat Ministerul Sănătăţii, prin intermediul unui comunicat.
Într-o lume a socializării și relațiilor virtuale intense, oamenii au devenit tot mai singuri și depresivi.
Fiind o tulburare de dispoziție, depresia poate provoca simptome severe ce afectează emoţiile, gândirea şi activitățile zilnice. Specialiștii Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași au analizat această boală și pot oferi acum câteva explicații privind caracteristicile ei. Frecvența mai mare a acestei afecțiuni la femei poate fi explicată prin existența unor factori biologici, hormonali și sociali predispozanți.Astfel, în cazul femeilor, sindromul premenstrual, menopauza şi nașterea reprezintă cauze posibile suplimentare pentru depresie.
Tulburare disforică premenstruală (TDPM) - Sindromul premenstrual (SPM) este asociat cu o serie de simptome fizice si psihologice care se produc înainte de perioada menstruației, fiind o problemă medicală care afectează femeile de vârstă fertilă
Depresia perinatală - Femeile gravide se confruntă în mod obișnuit cu diferite manifestări de dimineață, creștere în greutate și schimbări de dispoziție. Îngrijirea unui nou-născut este, de asemenea, o provocare. Depresia perinatală este o tulburare de dispoziție care poate afecta femeile în timpul sarcinii și după naștere și este mult mai gravă decât „baby blues”.
Depresia perimenopauzală - Perimenopauza (tranziția în menopauză) este o fază normală în viața unei femei și care, uneori, poate fi o provocare. Dacă treceți prin perimenopauză, este posibil să vă confruntați cu perioade anormale, probleme de somn, schimbări de dispoziție și bufeuri.
Cercetătorii continuă să studieze depresia pentru a îmbunătăți modul în care această afecțiune este diagnosticată și tratată.
România are cea mai mare incidență a tuberculozei în regiunea UE/EEA și ocupă locul 5 în regiunea OMS Euro (după Kazahstan, Moldova, Georgia și Kîrgîzstan).
Circa 20% din cazurile de tuberculoză din UE provin din România. Incidența tuberculozei este de 78,58 la 100.000 de locuitori, deși boala se poate vindeca dacă este tratată corespunzător.
Proiectul Identificarea activă a persoanelor fără adăpost bolnave de tuberculoză (TB) și oferirea de servicii integrate pentru creșterea aderenței la tratament, derulat de organizația Salvați Copiii și-a propus propus să contribuie la reducerea incidenței TB în rândul copiilor/tinerilor străzii, persoanelor fără adăpost din București prin oferirea de sprijin direct, acompanierea persoanelor care prezintă simptome la unitățile medicale de specialitate, oferirea de sprijin material, monitorizarea respectării de către pacient a tratamentului, consiliere psihologică și juridică. În același timp, potrivit inițiatorilor proiectului, se urmărește creșterea gradului de informare cu privire la tuberculoză a persoanelor din grupuri vulnerabile, dar și a specialiștilor care lucrează cu aceste persoane.