mircea.gheorghe

La Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” au fost achiziționate trei aparate de anestezie de înaltă performanță, care sunt dotate cu sisteme de monitorizare a funcțiilor vitale în timpul intervențiilor chirurgicale.

“Depunem toate eforturile pentru a aduce în spitalele gălățene echipamente moderne, astfel încât pacienții să beneficieze de noi tratamente. În ultimii ani, spitalele gălățene au fost dotate cu sute de aparate medicale performante, pentru zeci de specialități medicale. Astfel, astăzi, la Galați, bolnavii de cancer pot face radioterapie cu accelerator liniar de particule, pacienților cu anumite afecțiuni cardiace li se pot monta stenturi sau stimulatoare cardiace, iar anumite intervenții chirurgicale se pot realiza acum cu riscuri mult mai mici și complicații reduse pentru pacienți.

Și nu ne oprim aici, continuăm să investim pentru gălățeni. Recent, la cea mai mare unitate medicală din județ, au fost aduse trei aparate moderne de anestezie, în urma unei noi investiții a Consiliului Județean. Echipamentele au fost deja instalate în Blocul Operator.

Până la sfârșitul acestui an, la Spitalul Județean vor mai ajunge și alte echipamente medicale, printre care un aparat de radiologie performant și mese moderne de operație”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Valoarea celor trei aparate de anestezie este de aproximativ 1,5 milioane de lei, fonduri din bugetul propriu al Consiliului Județean Galați.

Primăria municipiului Galați informează că, în contextul pandemiei, Spitalul de Psihiatrie beneficiază de un proiect cu fonduri europene, de peste 110.000 de euro, privind dotarea unității medicale cu  echipamente și consumabile. Astfel, municipalitatea a ajutat echipa spitalului să depună cererea de finanțare europeană și să realizeze toți pașii premergători semnării de curând a contractului.

Proiectul are două etape: etapa 1 este de rambursare a cheltuielilor efectuate în 2020 (352.281,56 lei, fonduri asigurate în cea mai mare parte de la bugetul local) și etapa 2 de achiziții echipamente în 2021 (197.131,58 lei).

Astfel, în etapa 1 s-au achiziționat echipamente precum defibrilator (1), nebulizatoare (3), lămpi UV (11), pulsoximetre și termometre digitale. În etapa a doua se vor achiziționa consumabile precum măști chirurgicale, combinezoane, dezinfectanți etc.

Proiectul „Creșterea capacității Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” Galați de gestionare a crizei sanitare COVID-19” are o valoare de 113.707,75 euro, iar termenul de finalizare este 31.12.2021.

Proiectul „Creșterea capacității Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” Galați de gestionare a crizei sanitare COVID-19” cod SMIS 141732 este finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare, Axa prioritară 9 – Protejarea sănătății populației în contextual pandemiei cauzate de COVID-19, Obiectivul Specific 9.1 – Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.

Spitalul de Boli Infecțioase Galați este singura unitate medicală din țară unde cancerul de piele, bolile inflamatorii, imunologice și degenerative se pot depista cu ajutorul unui tomograf în coerență optică. Echipamentul folosește o tehnică medicală din domeniul oftalmologiei, adaptată pentru depistarea celulelor canceroase de către medicii dermatologi printr-o procedură non-invazivă.

“Continuăm să aducem aparatură medicală modernă și la Spitalul de Boli Infecțioase, astfel încât să creăm condiții mai bune atât pentru medici, cât și pentru pacienți.

Acest nou tomograf de la Spitalul de Boli Infecțioase este un echipament medical de ultimă generație pe care îl au în dotare puține centre din Europa. Folosește un procedeu medical nou în domeniul dermatologiei, prin care se poate depista cancerul de piele în stadiu incipient cu ajutorul luminii, fără a mai fi nevoie de intervenții chirurgicale pentru a determina prezența celulelor canceroase la nivelul epidermei. De asemenea, cu acest echipament medical ultraperformant se poate monitoriza și eficiența tratamentului. 

Din păcate, în România a crescut în ultimii ani incidența cancerului de piele, iar medicii specialiști spun că în continuare acest tip de cancer este subdiagnosticat sau diagnosticat tardiv.

Odată cu acest nou aparat medical, Spitalul de Boli Infecțioase, acolo unde a fost înființat recent și un centru de excelență în domeniul dermatologiei, are în dotare două echipamente medicale de ultimă generație pentru depistarea și monitorizarea cancerului de piele, care vor fi folosite simultan de către echipa coordonată de medicii Alin Laurențiu Tatu și Florin Bujoreanu”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Valoarea acestui aparat medical ultraperformant este de 743.155 de lei, fonduri europene atrase de către Consiliul Județean Galați în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. 

Scopul principal al postului religios este, fără îndoială, unul spiritual, dar această perioadă cu importante modificări alimentare poate aduce şi beneficii semnificative sănătăţii umane.

Studiile arată că în perioadele de post religios scade consumul de grăsimi saturate şi de grăsimi de tip trans şi creşte consumul de fibre alimentare, spun nutriționiștii.

Totodată, pentru a obţine, în urma perioadei de post religios, beneficii asupra sănătăţii, este important să evităm să consumăm produse ultra procesate şi să alegem cu atenţie dintre produsele speciale "de post", multe dintre ele încadrându-se perfect în categoria alimentelor "junk food", având valoare nutriţională mică, fiind bogate în grăsimi nesănătoase, zahăr şi sare.
"Astfel, dulciurile de post, cum ar fi îngheţata de post, biscuiţii de post, napolitanele de post şi multe altele conţin la fel de mult zahăr şi grăsimi ca dulciurile obişnuite din comerţ, fără a aduce vitamine şi minerale. De asemenea, îndulcitorii vegani, precum melasa, siropul de arţar sau cel de agave reprezintă tot zahăr adăugat, care, consumat în cantităţi crescute, contribuie la creşterea riscului de boli cardiovasculare şi de obezitate. În cazul 'laptelui' vegetal, trebuie să evităm produsele care au zahăr adăugat, acestea fiind uşor de identificat urmărind lista de ingrediente de pe etichetă. Brânzeturile vegetale pot reprezenta o alegere nesănătoasă, cele mai multe dintre acestea fiind bogate în grăsimi saturate. De asemenea, batoanele proteice vegane, precum şi înlocuitoarele vegane de carne pot avea în compoziţie atât grăsimi nesănătoase, cât şi zahăr, în multe cazuri având adăugată o proteină izolată din plante, fără ceilalţi nutrienţi care se găseau în planta din care a fost extrasă proteina", mai avertizează nutriționiștii.

Un grup de cercetători a identificat că substanţa activă Sildenafil, utilizată pentru tratarea disfuncţiei erectile şi a hipertensiunii pulmonare, care stă totodată la baza medicamentelor Viagra şi Revatio, a generat rezultate pozitive în prevenirea şi tratarea bolii Alzheimer, relatează EFE.
Revista britanică Nature Aging a publicat luni concluziile unui studiu în care au fost analizate datele medicale obţinute de la peste 7 milioane de pacienţi şi care au relevat că substanţa Sildenafil este asociată cu o reducere cu 69 % a incidenţei maladiei Alzheimer.

Cercetătorii au remarcat astfel că pacienţii care au luat Sidenafil au prezentat un risc cu 55% mai redus de a dezvolta boala Alzheimer în decurs de şase ani faţă de cei care au fost trataţi cu Losartan - un medicament-candidat împotriva Alzhéimer - şi cu 65% mai mic decât cei trataţi cu Metformină.

Semnalele moleculare unice din organism trimise la creier și, eventual, la ochi imediat după exercițiile fizice, ar putea ajuta oamenii de știință să dezvolte un supliment molecular capabil să ofere aceleași beneficii pentru sănătate pacienților incapabili de activitate fizică, similare cu cele obținute în urma exercițiilor fizice.
Cercetătorii de la Universitatea Națională din Australia efectuează cercetări pentru a înțelege mai bine ce impact au mesajele moleculare asupra sănătății retinei, dar și asupra sistemului nervos central și asupra bolilor oculare, cum ar fi degenerescența maculară legată de vârstă (AMD), o afecțiune a retinei ce determină probleme de vedere. Autorul studiului, profesorul asociat Riccardo Natoli, spune că moleculele ar putea fi deturnate, recodate și introduse într-o pastilă și luate ca o vitamină.

Cercetătorii spun că suplimentul ar fi destinat numai pacienților incapabili să facă exerciții la o intensitate necesară pentru a obține beneficii, el nefiind destinat publicului larg. „Unul dintre obiectivele principale ale acestei revizuiri a fost acela de a determina ce se întâmplă în interiorul corpului după ce facem exerciții care ne oferă beneficiile exercițiilor și de ce activitatea fizică este atât de bună pentru creier și ochi”, declară autorii.

Intervențiile chirurgicale reprezintă un factor de stres asupra organismului, iar majoritatea dintre noi vom avea nevoie de o perioadă de recuperare pentru a putea reveni la starea de normalitate. Cu toate acestea, timpul necesar recuperării variază foarte mult de la un individ la altul, în funcție de factori ce țin atât de organismul nostru, precum vârsta, condiția fizică sau afecțiunile asociate, cât și variabile în funcție de localizarea operației, tipul de anestezie sau complexitatea intervenției.

Reabiliratea postoperatorie este constituită din trei faze:

  • Recuperarea imediată post-anestezie, care are loc de cele mai multe ori pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Timpul pe care îl veți petrece în această secție depinde de tipul de anestezie pentru care s-a optat și de tehnica chirurgicală aleasă. În această perioadă perioadă este posibil să aveți amețeli sau grețuri din cauza substanței anestezice.
  • Recuperarea intraspitalicească, aceasta începe după transferul de pe secția de terapie intensivă înapoi în salonul din clinica de chirurgie. De cele mai multe ori veți fi transferat în clinica în care ați fost internat înainte de operație. În acest timp vi se va monitoriza funcția respiratorie, digestivă și urinară, veți fi ajutat să vă hidratați și să vă alimentați, fie singur, fie prin intermediul perfuziilor. De asemenea, vi se vor administra medicamente împortiva durerii și vă va fi inspectată și pansată rana pentru a asigura prevenirea unei infecții.
  • Recuperarea de după externare care va dura până la recăpătarea funcțiilor de dinainte de operație. În această etapă veți avea nevoie de suportul familiei sau a personalului medical. De asemenea, vi se poate recomanda kinetoterapie, fizioterapie sau alte proceduri realizate în clinici specializate pe recuperare.

Sezonul răcelilor a început deja, iar pentru a lupta, organismul nostru are nevoie de un sistem imunitar puternic. Oamenii îl pot ajuta în acest sens printr-o alimentație corespunzătoare. Nutriționistii ne arată ce să includem în meniul zilnic pentru a sta departe de răceli, viroze, gripe și infecții.

  • Citrice - Vitamina C este esențială pentru un sistem imunitar puternic.

Consumul de vitamina C crește producția de celule albe din sânge, iar asta ajută la combaterea infecțiilor. Aproape toate citricele au un conținut ridicat de vitamina C. La citrice se încadrează: grapefruit, portocale, clementine, mandarine, lămâi, limes

Organismul nostru nu produce și nu stochează vitamina C, astfel că avem nevoie de surse externe. Femeile au nevoie de 75 mg zilnic, iar bărbații, 90 mg. Dacă optați pentru suplimente, evitați să luați mai mult de 2.000 de miligrame pe zi.

  • Ardeiul roșu - Ardeiul roșu conține de aproape trei ori mai multă vitamina C decât o portocală.

Este, de asemenea, o sursă foarte bună de beta-caroten. Organismul nostru transformă beta-carotenul în vitamina A, iar asta contribuie la sănătatea ochilor și a pielii.

  • Broccoli - Broccoli este bogat în vitamine și minerale.

Conține vitaminele A, C și E, precum și fibre și antioxidanți. Atenție, însă, încercați să nu îl fierbeți prea mult. El își păstrează nutrienții când este pregătit la aburi puțin ori când este consumat proaspăt.

  • Usturoi - Este extrem de benefic pentru sănătate în lupta împotriva infecțiilor.

Conține o concentrație mare de compuși care conțin sulf, cum ar fi alicina, ce ajută la întărirea sistemului imunitar.

  • Ghimbir - Ghimbirul poate ajuta la scăderea inflamației,

iar asta contribuie la reducerea durerii în gât și a bolilor inflamatorii.

  • Spanac - Spanacul este bogat în vitamina C și conține numeroși antioxidanți și beta caroten.

Consumul de spanac contribuie la întărirea sistemului imunitar. Spanacul este cel mai sănătos atunci când este gătit cât mai puțin posibil, astfel încât să-și păstreze nutrienții. El trebuie totuși să fie ușor gătit, pentru că asta facilitează absorbția vitaminei A și permite eliberarea altor substanțe nutritive din acidul oxalic.

Iaurt - Este recomandat iaurtul simplu, natural, neîndulcit. El conține culturi lactice vii și active, care pot stimula sistemul imunitar pentru a ajuta la combaterea bolilor. Este, de asemenea, o sursă excelentă de vitamina D. Aceasta ajută la reglarea sistemului imunitar și stimulează apărarea naturală a organismului împotriva bolilor.

  • Kiwi - Fructele de kiwi sunt bogate în nutrienți esențiali precum folat, potasiu, vitamina K și vitamina C.

Un algoritm de calcul al probabilităţii unei persoane de a dezvolta demenţa înainte ca boala să se instaleze a fost dezvoltat de o echipă de cercetători din cadrul Douglas Mental Health University Institute's Translational Neuroimaging Laboratory.

Acest algoritm foloseşte inteligenţa artificială pentru a recunoaşte semnalele demenţei cu aproximativ doi ani înainte ca boala să debuteze, pe baza scanării PET a unui singur amiloid, o proteină specifică de la nivelul creierului celor care au boala Alzheimer.

În cercetarea de faţă, autorii au folosit datele oferite de un studiu global privind examinările clinice şi imagistice ale pacienţilor voluntari, pe baza acestora dezvoltând algoritmul de predicţie, care a dovedit o precizie de 84% a algoritmului înainte de apariţia simptomelor.

Cercetările oamenilor de ştiinţă continuă pentru a identifica alţi biomarkeri ai demenţei care ar putea fi introduşi în algoritm, în vederea creşterii capacităţii de predicţie.

Studiul a fost publicat în jurnalul Neurobiology of Aging.

Țiuitul în urechi (numit în termeni medicali tinitus) afectează urechea, dar își are originea la nivel cerebral.

Afecțiunea care determină țiuitul în urechi este de obicei declanșată de pierderea auzului odată cu avansarea în vârstă și expunerea prelungită la zgomote excesiv de puternice. Studiile din domeniul neuroștiințelor au descoperit că tinitusul este un simptom al hiperactivității la nivelul cortexului auditiv. Dacă până acum majoritatea persoanelor afectate de tinitus se resemnau, a fost lansată aplicația web Tinnitracks care pretinde că poate trata cauza țiuitului în urechi prin terapie audio filtrată.

Aplicația analizează melodii individuale și filtrează frecvența care determină tinitusul pentru fiecare utilizator. 

Pe scurt, sunt necesari trei pași: selctarea unui fișier muzical din colecția personală, filtrarea frecvenței care determină tinitus și încărcarea versiunii personalizate a melodiei pe un MP3 player pentru a fi ascultată.

 Aceast tip de terapie necesită ascultarea melodiilor personalizate 1-2 ore/zi timp de 6 luni.

Tinnitracks a fost una dintre cele 9 aplicații câștigătoare din cadul competiției SXSW's Accelerator.