Acest arbore australian este înrudit cu eucaliptul. Există multe specii şi subspecii, toate având o scoarţă interesantă, care se decojeşte de pe trunchi. Studiile au arătat că contactul cu sângele şi puroiul cresc acţiunea antiseptică a plantei. Arborele de ceai (Melaleuca alternifolia) nu este toxic şi are o gamă largă de indicaţii, la fel ca şi levănţica.
Familie: Myrtaceae. Extracţie: Distilare din frunze. Descriere aromatică: Proaspăt, medicinal, asemănător cu eucaliptul. Uleiul de calitate slabă miroase precum cauciucul topit.
Proprietati: Antimicotic, antibacterian, antiseptic, antiviral, detoxifiant, insecticid, stimulant.
Actiune medicală: Pete maronii pe piele datorate vârstei, furuncule, arsuri, cistită, mătreaţă, urticarie, arsuri solare, negi. Un bun tonic pentru sistemul imunitar, arborele de ceai luptă împotriva infecţiilor la plămâni, genitale şi urinare, sinusale şi bucale. Tratează infecţii micotice precum herpes, zona zoster, varicela, candida şi raceala.
Uz cosmetic: Tratează iritaţia de la pampers, acneea, rănile şi înţepăturile de insecte. Protejează pielea de arsurile de la radiaţii în timpul chimioterapiei. Este unul dintre cele mai neiritante uleiuri antiseptice, deşi această calitate variază de la o specie la alta.
Uleiuri asociate: Melaleuca cajaputii - Descongestionant pentru vene; este mai aspru decât uleiul de arbore de ceai. Melaleuca quinquenervia - O specie cu un miros dulce.
Niauli (Melaleuca viridiflora) - Proprietăţi antivirale asemănătoare cu ale arborelui de ceai. Este considerat a fi mai eficient împotriva viruşilor precum herpes şi are un parfum mai dulce şi mai placut.

Denumire ştiinţifică: Acacia catechu. Denumire populară: nu are. Descriere: Acacia catechu este un copac foios de dimensiuni medii, cu scoarţa dură, de culoare verde închis şi aparţine familiei Leguminoaselor sau Fabaceae. Florile au culoarea galben pal, fructele sunt în forma de păstaie şi au culoarea maronie. În limbile indiene locale mai este numit khoira, koir, kheriya baval, kher babul, kagli, cachu, kugli, kaderi şi sandra. Habitat: India şi Burma. Părţile utilizate: Extracte din frunze şi muguri. Acţiune: Astringent.
Indicaţii terapeutice: Astringentul puternic este util în diaree crinică, dizenterie şi guturai crinic. Este util pentru încetarea secreţiilor excesive şi a hemoragiilor, fiind recomandat şi ca aplicaţie locală pentru gingii şi gură dureroase. Unele cercetări au arătat că Acacia catechu are acţiune hipotensivă in vivo (pe organ sau ţesut viu) şi in vitro, iar acţiunea sa are legătură cu bradichinina şi se datorează vasodilataţiei. În practică însă, există multe hipotensive care nu au ca efect secundar potenţial constipaţia.
Tinctura de Acacia catechu este recomandată pentru mameloanele crăpate şi se aplică de două ori pe zi. Gonoreea cronică, leucoreea, precum şi hemoragia nazală au fost tratate prin aplicaţii locale cu o soluţie apoasă de Acacia catechu. Preparare şi administrare: Se poate face infuzie din 0,3-2 g de plantă uscată. Tinctura are o concentraţie de 1:5 in 45% alcool, la o doză de 2,5-5 ml.

Sună întâi la 112, apoi urmeaza aceşti paşi până la sosirea ambulanţei: Ţine corpul aşezat, cu zona afectată de arsură mai ridicată. Îndepărtează bijuteriile şi îmbrăcămintea din zona arsurii, cu excepţia celei care s-a lipit de piele.
Nu sparge veziculele. Aplică apă călduţă peste arsură, după care poţi pune o compresă curată şi uscată. În următoarele situaţii, se recomandă chemarea de urgenţă a unui echipaj medical: când arsura este cauzată de foc deschis, este de natură electrică sau chimică. Când crezi că arsura este de gradul 2 sau 3. Când suprafaţa afectată este mare, având un diametru de peste 7 cm. Când arsura este la nivelul feţei, mâinilor, articulaţiilor sau în zona genitală. Când zona afectată pare să dezvolte o infecţie (cu puroi, edem, roşeaţă sau dungi roşii în jurul regiunii arse).

Arsurile sunt printre cele mai des întâlnite accidente domestice din toata lumea. Unele pot fi minore, situatie în care se trateaza acasa fara interventia medicului, altele pot necesita îngrijiri medicale. Pot exista mai multe tipuri de arsuri, în functie de sursa de provenienta a acestora:
Arsuri prin oparire (fie ca este vorba de apa foarte fierbinte sau aburi, alimente sau lichide fierbinti);
Arsuri prin expunerea directa la o sursa de caldura, precum aragazul, soba, fierul de calcat etc.;
Arsuri de natura chimica, precum cele cauzate prin expunerea pielii la substante periculoase (soda caustica, solutii cu clor) sau prin ingerarea acestora;
Arsuri de natura electrica, produse în urma formarii unui arc electric între corp si o sursa de electricitate;
Arsuri solare, cauzate de expunerea prelungita la radiatiile UV.
În functie de gravitatea arsurilor, acestea sunt clasificate în trei grupe, care determina si modul de tratament cu care vom reveni într-un articol ulterior.

Teiul, cunoscut ştiinţific sub numele de Tilia, cuprinde aproximativ 30 de specii de arbori. Numărul exact de specii este incert deoarece multe dintre ele hibridizează spontan, atât în sălbăticie, cât şi cultivate. Arborii se regăsesc în zonele temperate ale emisferei nordice, în Asia (unde există majoritatea speciilor), Europa şi Estul Americii de Nord. Teiul este copacul foios care poate măsura până la 40 de metri înălţime, are frunzele uşor alungite, o anvergură de 6 – 20 cm şi flori frumos mirositoare.
Încă din Antichitate, teiul apare în tradiţiile unora dintre cele mai vechi popoare din Europa. Germanii asociau copacul cu Freya, zeiţa iubirii şi a adevărului, iar acelaşi arbore a inspirat poeţi precum Homer, Horaţiu, Virgiliu sau Ovidiu. Legenda spune că celţii considerau că mireasma puternică a teiului îi face pe oameni să spună întotdeauna adevărul. Astfel, acesta a ajuns să fie folosit ca ornament pentru nunţi, dar şi pentru judecăţi. În iunie 1848, arborele a fost numit simbol naţional al Republicii Cehe, în cadrul Congresului Všeslovanský din Praga. În zilele noastre, nu mai este nicio noutate faptul că florile, frunzele şi lemnul de tei au proprietăţi antiinflamatoare, sudorifice, spasmolitice, diuretice şi sedative. Floarea de tei este folosită, în special, pentru tratarea simptomelor de răceală, insomniei, anxietăţii, dereglărilor digestive şi bolilor inflamatorii din organism.

Acromegalia este o tulburare hormonală a organismului, care apare atunci când glanda hipofiză din creier produce o cantitate crescută de STH (hormon somatotrop/hormon de creştere) în perioada adultă. Această afecţiune este rar întâlnită, având un proces evolutiv lent. Din acest motiv, este greu de depistat şi de stabilit un diagnostic, simptomele făcându-şi apariţia la 10-20 de ani de la debut. Sub cantităţi mari de STH, oasele cresc mai accelerat, astfel că, la copii, produce gigantism. La adult, nu se produce creşterea în înălţime, în schimb, apar efecte la nivelul oaselor mâinii, picioarelor şi feţei, iar boala este numita acromegalie.
Netratată, boala poate produce efecte şi asupra altor părţi ale corpului, în afară de oase. Acest lucru poate duce la probleme serioase de sănătate, uneori chiar ameninţătoare de viaţă. Însă, tratamentul poate reduce riscul de a dezvolta complicaţii şi poate ameliora semnificativ simptomatologia.
Principala cauză a acromegaliei este hipersecreţia hormonului STH cauzată de adenomul hipofizar, care este o tumoră benignă localizată la nivelul glandei pituitare (glandei hipofize). Acesta are valori crescute din cauza mecanismului de feedback hipotalamo-hipofizar realizat ineficient de GHRH (hormonul hipotalamic care dictează eliberarea STH hipofizar). În consecinţă, GHRH nu mai reglează valorile plasmatice ale STH, având ca efect niveluri crescute de hormon de creştere.
Simptome: creşterea progresivă în dimensiuni a extremităţilor membrelor; transformări ale trăsăturilor feţei, care devin proeminente (pomeţi accentuaţi, protruzia mandibulei, creşterea în dimensiuni a nasului şi a limbii, mărirea spaţiului dintre dinţi); gâtul scurt şi îngroşarea acestuia; voce gravă; dureri articulare şi limitare a mobilităţii etc.
De regulă, există o serie de complicaţii asociate acromegaliei, precum: Osteoartrita; diabet zaharat; cardiomiopatie; afectarea sau pierderea vederii etc.

Denumire ştiinţifică: Melaleuca alternifolia. Denumire populară: arbore de ceai. Habitat: Terenurile mlăştinoase din New South Wales, Australia. Părţile utilizate: Uleiul esenţial.
Acţiune: Antimicrobian. Indicaţii terapeutice: Uleiul esenţial din arborele de ceai are o importantă acţiune antimicrobiană, fiind utilizat în următoarele afecţiuni – sinuzita, răceala obişnuită, blocaj sinusal, laringită, tuse, ulcer aftos, furuncul, tăieturi, arsuri solare, malarie, paraziţi, păduchi, herpes, psoriazis, impetigo, dermatită seboreică infectată, infecţii la unghii. Preparare şi administrare: Uleiul se foloseşte extern, iar pentru persoanele cu piele sensibilă se diluează cu un ulei neiritant, precum cel de migdale. Există o gamă largă de produse ce conţin acest ulei (în America de Nord) – pastă de dinţi, săpun, şampon.

Alopecia, căderea părului sau calviţia, este o afectiune dermatologică a foliculilor piloşi. Este întâlnită atât la femei, cât şi la bărbaţi şi poate fi asociată cu existenţa anumitor factori ereditari, cu modificările hormonale specifice vârstei sau altor condiţii fiziologice (de exemplu, sarcina) sau medicale, cu prezenţa unor boli sau cu unele tratamente.
Zilnic, se pot pierde aproximativ 50-100 de fire de păr, ca urmare a ciclului normal de creştere al foliculului pilos. Când pierderea părului este mai mare (peste 150 de fire de păr), este importantă vizita la medicul dermatolog pentru aflarea cauzei şi prescrierea tratamentului adecvat.
Dacă observi o rărire masivă sau zone fără păr, s-ar putea să ai o afecţiune moştenită, denumită alopecia androgenică (cunoscută de asemenea sub numele de calviţie sau chelie de tip masculin sau feminin), cea mai frecventă cauza a pierderii premature a părului. Alţi factori care pot cauza căderea părului includ anumite boli imune, expunerea la substanţe chimice toxice, stresul, arsurile, diferite afecţiuni ale pielii şi tratamentul cu citostatice. Multe medicamente, cum ar fi cele folosite pentru tratarea bolii de inimă, depresiei, tulburărilor hormonale şi altor afectiuni, pot, în cazuri rare, cauza căderea părului. Pierderea părului este asociată cu unul sau mai mulţi dintre următorii factori:
Istoricul familial (ereditatea), modificările hormonale şi prezenţa unor afecţiuni, tricotilomania, o tulburare manifestata prin dorinţa patologică şi obsesivă a unei persoane de a-şi rupe părul, administrarea de medicamente sau suplimente, radioterapia la nivelul capului, situaţiile care implică stres puternic, coafatul excesiv şi unele tratamente capilare.

Denumire ştiinţifică: Caulophylum thalictroides. Denumire populară: blue cohosh. Habitat: SUA. Părţile utilizate: Rădăcina şi rizomii.
Acţiune: Tonic uterin, stimulează menstruaţia, antispastic, antireumatic, diuretic.
Indicaţii terapeutice: Planta este un tonic uterin excelent şi poate fi utilizat în orice situaţie de slăbiciune sau pierdere a tonusului. Poate fi folosit în timpul sarcinii, dacă există riscul de avort. Datorită acţiunii antispastice, ameliorează durerile travaliului fals şi dismenoreea. Totuşi în cazul unui travaliu real, planta este indicată chiar înainte de naştere, pentru a asigura o naştere uşoară. Stimulează menstruaţia întârziată sau absentă şi ameliorează durerile menstruale. Planta este utilizată pentru efectul antispastic în colici, astm sau tuse convulsivă. Are faima de a ameliora durerile reumatice.
Combinaţii: Pentru fortificarea uterului se poate combina cu rădăcină de unicorn, talpa gâştei şi/sau coada şoricelului. Preparare si administrare: Decoct - se pune 1 linguriţă de rădăcină uscată într-o cană cu apă, care se fierbe 10 min. Se bea de trei ori pe zi. Tinctură - 0,5-2 ml de tinctură de trei ori pe zi.

Un studiu al cercetătorilor japonezi relevă ca subvarianta BA.2 a Omicron generează forme grave de boală, fiind rezistentă la unele antivirale şi la anticorpii monoclonali. Vaccinul în doza booster îşi mentine însă protecţia, a declarat vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Emilian Popovici.
Afirmaţiile lui Emilian Popovici au fost făcute la conferinţa „Doi ani de pandemie COVID-19 în România”, organizată de Academia de Ştiinţe Medicale, informează Agerpres.
„Un studiu din Japonia a comunicat că Omicron în subvarianta BA.2 este mai transmisibilă cu 30-50% faţă de varianta BA.1. Ar genera forme grave de boală într-o măsură echivalentă cu varianta Delta, ceea ce este extrem de îngrijorător”, a spus epidemiologul.
Studiul japonez este confirmat parţial de cercetătorii americani, a adăugat el. Subvarianta BA.2 este rezistentă la unele antivirale şi la anticorpii monoclonali. A fost detectată în cel puţin 74 de ţări şi e dominant în cel puţin 11, a adăugat Emilian Popovici. Epidemiologul este sceptic în privinţa finalului pandemiei. „Vaccinurile administrate în doza booster îşi menţin o protecţie de 74%. Vestea bună este că cei care au fost infectaţi cu subvarianta BA.1 şi sunt vaccinaţi prezintă o protecţie faţă de BA.2. Probabil că vor mai fi schimbări. Dar, iată că nici nu au apucat oamenii să spună prea apăsat că ne apropiem de sfârşitul valului 5, unii mai optimişti că ne apropiem de sfârşitul pandemiei, şi se arată la orizont un posibil val 6. A spune acum că lucrurile se vor încheia este, după părerea mea, o greşeală”, a adăugat Popovici.