Cercetători de la Universitatea din Helsinki specializați în psihiatrie și psihologie, care au analizat efectele depresiei asupra percepției vizuale, au anunțat că studiul lor confirmă faptul că procesarea informațiilor vizuale este afectată la persoanele deprimate, relatează Science Daily.
În studiul publicat în Journal of Psychiatry and Neuroscience, procesarea informațiilor vizuale de către pacienții cu depresie a fost comparată cu cea a unui grup de control prin utilizarea a două teste vizuale. În cadrul testelor de percepție, subiecții studiați au comparat luminozitatea și contrastul în cazul unor tipare simple.
Pacienții care sufereau de depresie au perceput iluzia vizuală prezentată în modele ca fiind mai puțin intensă și, în consecință, contrastul oarecum mai puternic, față de cei care nu erau diagnosticați cu depresie.
Identificarea modificărilor funcției cerebrale care stă la baza tulburărilor mintale este importantă pentru o mai bună înțelegere a apariției acestora și a modului în care pot fi dezvoltate terapii eficiente.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.