Biletele de tratament balnear distribuite prin Casa Județeană de Pensii Galați au fost extrem de solicitate în primele cinci luni ale acestui an. Dacă ar fi să vorbim în termeni de examen de admitere, au fost peste 10 „candidați” pe loc.
„În intervalul ianuarie – mai 2026, la nivelul Casei Județene de Pensii Galați au fost depuse 3.500 solicitări de bilete de tratament balnear. Casei Județene de Pensii Galați i s-a repartizat un număr total de 306 de bilete de tratament balnear (24 în regim gratuit), distribuite integral beneficiarilor”, informează CJP Galați.
Categoriile de persoane care pot solicita bilete de tratament sunt următoarele:
- pensionari ai sistemului public de pensii;
- asigurați ai sistemului public de pensii;
- beneficiari ai prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii;
- soțul/soția asiguratului/pensionarului sistemului public de pensii, care nu este asigurat/pensionar al sistemului public de pensii;
- asigurați ai sistemului de asigurare la accidente de muncă și boli profesionale care dovedesc existența unei afecțiuni medicale care să necesite tratament balnear, în conformitate cu prevederile legale.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.