Planta cu frunze alungite are o rădăcina al cărei contur aminteşte de forma corpului uman. Datorită acestui lucru, încă din cele mai vechi timpuri, rădăcinii plantelor din specia Panax a familiei Araliaceae i-au fost atribuite proprietăţi benefice. Folosit în mod traditional în medicina chineză, ginsengul este cultivat astăzi şi în alte ţări, cum ar fi Rusia, America de Nord sau Coreea de Sud. Datorită conţinutului bogat în substanţe active, numite ginsenozide, rădăcina de ginseng are efecte antiinflamatoare, antiulceroase şi hipotensive, fiind utilă în stimularea imunităţii.
Unul dintre aspectele care fac din ginseng o resursă preţioasă este intervalul lung de timp dintre plantare şi recoltarea rădăcinii. Planta ajunge la înflorire abia după cinci ani, iar rădăcina ajunge la maturitate dupa alţi cinci ani. Pericolul de deteriorare a rădăcinii este foarte mare după recoltare, iar aceasta trebuie uscată sau tratată cu aburi, pentru ca proprietăţile curative să rămană active. Utilizat pentru rolul de tonic fizic şi psihic, dar şi ca adjuvant în tratamentul diabetului zaharat, ginsengul este considerat un veritabil panaceu. Substanţele active prezente în pudra obţinută din rădăcina de ginseng, pot avea efecte benefice în diverse terapii complementare ale anumitor afecţiuni. Printre acestea se numără tulburările afective, bolile cardiace, oboseala cronică, disfuncţiile erectile, afecţiunile ficatului, hipertensiunea sau chiar simptomele asociate tulburărilor tipice menopauzei. Ginsenozidele, poliacetilena şi polizaharidele sunt principiile active care conferă ginsengului proprietăţile medicinale.