Ne otrăvim cu buna știință viitorul. Aruncăm cantități imense de ulei folosit în canalizare, deși avem obligativitatea să îl colectăm și să îl predăm pentru valorificare. Un gest care poate fi făcut cu ușurință, în marile centre comerciale.
Puțini sunt cei care știu că pentru reciclare pot primi la schimb produse gratuite, inclusiv ulei. Un milion de litri de apă ajung să fie poluați din cauza unui singur litru de ulei aruncat în canalizare. Adică necesarul de apă pentru aproape 14 ani din viața unui om. În schimb, dacă este colectat, uleiul folosit poate fi valorificat și transformat în combustibil biodiesel sau chiar în lumânări.
Uleiul aruncat în canalizare crește costurile pentru epurare. Iar specialiștii spun că, în final, noi toți vom suporta facturile mai mari. Uleiul folosit este considerat reziduu toxic.
Firmele și persoanele fizice au obligativitatea să îl colecteze separat și să îl predea companiilor care se ocupă cu valorificarea. Astfel de centre de colectare pot fi întâlnite în marile centre comerciale. Ultimele date arată că în peste 90% din gospodăriile din România uleiul folosit la gătit nu este reciclat corespunzător.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.