La Galaţi încă nu am ajuns la codul roşu Recomandat

01 parinti 01 parinti
“Ministerul Educaţiei anticipează situaţia în care oraşe foarte mari, cu un număr foarte mare de şcoli, ar putea ajunge în scenariul roşu, care nu le-ar mai permite elevilor din clase terminale să meargă la şcoală pentru a se pregăti pentru examenele naţionale”, a spus duminică seara ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la Antena 3. El a legat situaţia oraşelor mari de propunerea ca elevii din clasele a 8-a şi a 12-a să meargă la şcoală şi în scenariul roşu, propunere care a determinat Consiliul Naţional al Elevilor să spună la rândul lui că elevii vizaţi ar trebui să poată alege forma de învăţare, la şcoală sau la distanţă. Ministrul Cîmpeanu a spus că propunerea este doar o “idee” care va fi supusă consultărilor cu elevii, profesorii şi părinţii. “Elevii sunt convins că îşi doresc exact acelaşi lucru: să poată fi pregătiţi pentru a avea o rată de promovare cât mai bună la examenele naţionale. Această propunere este la stadiu de idee şi va face obiectul consultărilor cu elevii, cu părinţii şi cu profesorii. Important este că Ministerul Educaţiei anticipează situaţia în care oraşe foarte mari, cu un număr foarte mare de şcoli, ar putea ajunge în scenariul roşu, care nu le-ar mai permite elevilor din clasele terminale să meargă la şcoală pentru a se pregăti pentru examenele naţionale. Este normal să avem această analiză amănunţită şi responsabilă”, a mai spus ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu. Mai rămâne de văzut, până la urmă, ce vor spune părinţii.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.