50 de solicitări ale gălățenilor pentru ambulanța socială, în patru luni Recomandat

Începând din luna octombrie a anului trecut și până în prezent, s-au înregistrat 50 de solicitări pentru ambulanța socială. Este vorba despre gălățeni aflați în dificultate care au avut nevoie de transport gratuit cu această ambulanță, informează Primăria municipiului Galați.

Este vorba despre o ambulanța socială și nu pentru situații de urgență. Ambulanța este disponibilă pentru cei care au nevoie de transport gratuit la unități medicale din oraș sau din afara orașului pentru tratament, internări sau externări, consultații, analize etc.

Municipalitatea precizează că persoanele care apelează la acest serviciu trebuie să aibă domiciliul în municipiul Galați. Este vorba despre persoane cu o situație materială precară, persoane încadrate în diferite grade de handicap sau care sunt în evidențele Direcției de Asistență Socială a municipiului Galați. „Sunt acțiuni de sprijin și intervenție pentru persoane vulnerabile din punct de vedere social și medical din municipiul Galați”, spune Primăria.

Pentru a beneficia de acest serviciu a fost pusă la dispoziție adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., unde cei interesați se pot înregistra. Telefon de contact: 0236.307.740 interior 859.

Ambulanța socială este pusă la dispoziție de Asociația pentru Salvare, Recuperare și Ajutor Umanitar Galați - SRAU  și DAS - Direcția de Asistență Socială a Municipiului Galați. Costurile de transport sunt asigurate de către DAS Galați.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.