Ministerul Sănătății a emis, săptămâna trecută, primele avize de oportunitate pentru proiectele de investiții incluse în Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti, care se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Programul, care are un buget total de 13 miliarde de lei pentru perioada 2024-2030, vizează modernizarea și extinderea unităților sanitare din România.
Printre beneficiarii avizelor emise se numără Spitalul Clinic Județean de Urgență din Galați, Spitalul Județean de Urgență Tg. Jiu, Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu-Severin și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandescu” din București, cu un total al proiectelor de aproximativ 2 miliarde de lei, anunță Ministerul Sănătății, într-un comunicat.
„Mă bucur că punem în linie dreaptă un proiect interministerial care produce efecte concrete pentru sistemul public de sănătate, pentru spitale, pentru pacienți și medici. Nu am fi reușit să lansăm acest program național fără sprijinul domnului ministru Adrian Câciu și al colegilor domniei sale de la MIPE, cărora le mulțumesc pe această cale”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Programul se aliniază cu obiectivele Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și include atât construcții noi, cât și modernizarea și dotarea spitalelor existente.
Evaluarea cererilor de finanțare, în număr de peste 150, va continua până pe 15 octombrie 2024. Se estimează că semnarea contractelor de finanțare va avea loc în noiembrie 2024.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.