Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a pledat pentru dezvoltarea asistenţei medicale ambulatorii de specialitate, exprimându-şi speranţa ca acestor servicii să le fie acordate fonduri suplimentare, pentru că "trebuie plătite aşa cum trebuie", informează Agerpres.
"Nu doar că sper să fie bani, dar vreau să ne gândim, în cursul acestui an, să facem o corecţie în ceea ce priveşte medicina ambulatorie de specialitate. Serviciile acestea nu numai că trebuie plătite aşa cum trebuie, dar trebuie încurajate şi dezvoltate. Au existat anumite discuţii dacă să limităm dezvoltarea serviciilor de spitalizare de zi. Dezvoltarea sănătoasă a serviciilor medicale în România înseamnă să dezvoltăm serviciile de asistenţă medicală de familie sau ambulatoriul de specialitate, dar, în aceeaşi măsură, şi spitalizarea de zi", a afirmat, miercuri, Rafila, după ce a participat la deschiderea Conferinţei Europene pentru Managementul Sănătăţii.
El a menţionat că, în urma discuţiilor pe care le-a avut, în ultimele săptămâni, cu cadrele medicale din spitale, s-a evidenţiat dorinţa pacienţilor de a primi servicii medicale în spitalizare de zi.
"Percepţia cadrelor medicale este legată de accesibilitatea şi de dorinţa oamenilor de primi servicii medicale în spitalizare de zi, în locul spitalizării continue. Este o evoluţie normală, firească, care va asigura şi sustenabilitatea financiară. Sper că o poziţie similară va avea şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate", a explicat Rafila.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.