Prof. univ. dr. Maria Dorobanţu este primul român care devine membru asociat al Academiei Naţionale de Medicină din Franţa, a anunţat vineri Academia Română. Prof. Dorobanţu a fost aleasă în data de 5 aprilie 2022 membru asociat din străinătate al Academiei Naţionale de Medicină din Franţa, cea mai înaltă poziţie care poate fi deţinută de un membru din străinătate, echivalentă cu statutul de membru titular.
Medicul era deja membru corespondent al Academiei Naţionale de Medicină din Franţa din anul 2017 şi este primul român care devine membru asociat. Prof. univ. dr. Maria Dorobanţu este membru corespondent al Academiei Române şi ocupă funcţia de director ştiinţific al Centrului Medical Emerald. Ceremonia primirii oficiale şi acordarea însemnelor de membru asociat vor avea loc în data de 13 decembrie 2022, în cadrul şedinţei anuale solemne.
În scrisoarea de felicitare, profesorul Jean François Allilaire, secretar general perpetuu, arată că această alegere demonstrează întreaga stimă pe care Academia Naţională de Medicină din Franţa o manifestă faţă de munca ştiinţifică şi personalitatea prof. Maria Dorobanţu, medic cardiolog cu o lungă carieră naţională şi internaţională.
Medic cardiolog din 1975 şi cadru universitar la Universitatea de Medicina şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti începând cu 1979, prof. Maria Dorobanţu este doctor în ştiinţe medicale din 1990. Începând cu anul 2005 a iniţiat şi a condus proiectul naţional SEPHAR („Studiul epidemiologic asupra prevalenţei hipertensiunii arteriale şi a riscului cardiovascular”), singurul studiul epidemiologic eşantionat pe populaţia adultă a României, pe care l-a repetat apoi în anii 2012, 2016, 2021.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.