Primăria municipiului Galaţi anunţă că a fost atribuit contractul pentru serviciile de proiectare (elaborare studiu de fezabilitate) în vederea construirii unui spital municipal de urgenţă cu 320 de paturi. Valoarea contractului, cu o durată de 6 luni, este de 289.000 lei fără TVA. Sunt supuse analizei două posibile amplasamente - în zona străzii Cetăţianu Ioan şi a străzii Traian”, după cum a anunţat Biroul de Presă al Primăriei Galaţi.
Un alt spital va fi construit şi de Consiliul Judeţean Galaţi. Proiectul, care se află în acest moment în evaluare la Ministerul Sănătăţii şi la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, presupune o investiție de 200 milioane de euro. Noul spital va avea şase etaje şi aceeaşi înălţime cu actualul corp de clădire al Spitalului Judeţean, o suprafaţă desfăşurată totală de peste 96.000 de mp, nu mai puţin de 20 de săli de operaţie şi 375 de paturi, din care 260 pentru spitalizarea continuă, 54 pentru spitalizarea de zi şi 61 de paturi pentru secţia ATI.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.