Ambulatoriu modern la Maternitatea „Buna Vestire” Recomandat

Vești bune la început de săptămână, anunță Primăria municipiului Galați.

Au demarat lucrările pentru amenajarea unui ambulatoriu modern la Maternitatea „Buna Vestire”, una dintre cele mai vechi unități sanitare din țară.

Potrivit unui comunicat de presă, s-a realizat predarea amplasamentului și au demarat lucrările privind relocarea, reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului Spitalului Clinic de Obstetrica-Ginecologie “Buna Vestire”, obiectiv pentru care s-au obținut fonduri europene.

Este vorba despre un proiect, finanțat cu fonduri europene, ce presupune lucrări de consolidare și de creștere a eficienței energetice, precum și dotarea ambulatoriului cu echipamente medicale performante.

În proiect sunt cuprinse următoarele categorii principale de lucrări: lucrări de consolidare, lucrări de creștere a eficienței energetice prin realizarea lucrărilor de anvelopare, sistem de încălzire și furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme  alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu, lucrări de instalare a sistemelor de climatizare, ventilare naturală, lucrări de realizare a instalației de iluminat, lucrări de amenajare interioară; lucrări de sistematizare verticală - refacere trotuar, sistem de evacuare a apelor pluviale. Valoarea contractului de lucrări este de 6.356.579,80 lei fără TVA, fiind prevăzute 13 luni pentru execuție. Din total, valoarea finanțării europene  este de aproximativ 10.690.275 de lei, iar contribuția de la bugetul local este de 5.533.705 lei.

Proiectul prevede și dotarea ambulatoriului cu echipamente medicale - ecograf 4D, RMN, videocolposcop, electrocardiograf, masă ginecologică, electrocauter și alte instalații necesare. Practic, în noul ambulatoriu vor funcționa cabinetele din vechiul amulatoriu, laboratorul de analize medicale și laboratorul de radiologie. Beneficiari ai serviciilor medicale din cadrul ambulatoriului sunt gălățenii din întreg județul.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.