Continuă lucrările la Farmacia Ținc. O parte din faţada acestei bijuterii arhitecturale a fost deja restaurată, iar mai bine de 35% din ornamente au fost reconstruite de la zero, folosindu-se aceleaşi materiale şi tehnici ca acum 120 de ani. Clădirea este modernizată de Consiliul Județean Galați.
De asemenea, este în plin proces de restaurare un basorelief care a atras atenţia specialiştilor prin tehnica de realizare, una de sorginte italiană.
„Pe basorelief se pot distinge două zeităţi antice, respectiv zeul comerţului şi zeitatea protectoare a farmaciştilor, precum şi monograma farmacistului Constantin Ţinc.
Pentru a-i redescoperi frumuseţea, basorelieful este mai întâi curaţat mecanic de către un specialist de la Bucureşti, după care vor fi realizate și alte intervenţii pentru a repune în valoare această operă de artă.
Se lucrează şi la balconul principal, o bijuterie arhitecturală. Din fericire, s-au păstrat o parte din piesele originale, care acum sunt restaurate cu mare grijă”, a scris Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.