Gheara diavolului, denumită ştiinţific Harpagophytum procumbens, este o plantă care face parte din familia susanului şi îşi are originile în sudul Africii. Cunoscută şi ca „planta agăţătoare” sau „păianjenul de lemn”, planta târâtoare apare la altitudini de aproximativ 1.000 de metri, pe solurile nisipoase şi unde clima este aridă.
Deşi a apărut în Africa (Botswana), mai multe specii de plante nord-americane din genul Proboscidea şi anumite specii de Pisonia poartă numele de „gheara diavolului”, ca urmare a aspectului lor – au fructele precum nişte gheare atârnate de tulpină. Se cunosc aproape 2.000 de tipuri de astfel de plante, cu aspectul aproape lipit de pământ şi tulpini ce se întind la aproximativ 1,5 metri.
Rădăcinile tuberoase ale ghearelor diavolului sunt utilizate adesea în medicină pentru că au proprietăţi antiinflamatorii. De sute de ani, în sud-vestul Africii, gheara diavolului a început să fie folosită împotriva problemelor digestive, a febrei şi pentru calmarea durerilor, dar în Europa, beneficiile acestei plante au inceput să fie cunoscute abia în urmă cu 100 de ani. Gheara diavolului conţine componente bioactive: harpagizide, harpagide, acizi aromatici, acid oleanolic, fitosteroli, flavonoide. Însumate, acestea conferă proprietăţi antiinflamatorii preparatelor care conţin această plantă.
Drept urmare, cunoscută pentru efectele sale antiinflamatorii şi analgezice, gheara diavolului a evidenţiat o reducere clară a durerii pacienţilor cu afecţiuni lombare şi osteoartrită. Pentru rezultate rapide, specialiştii recomandă administrarea de gheara diavolului împreuna cu alte medicamente antiinflamatoare.
În scop medicinal, sunt folosiţi tuberculii, după ce au fost anterior lăsaţi la uscat. Aceştia se taie în bucăţele mici, din care apoi se prepară infuzii, sau se macină până devin pulbere. Planta se regăseşte în comerţ sub formă de: ceaiuri, pulberi, tincturi, capsule, tablete, geluri şi creme pentru aplicare topică.