Aspirina de azi cu toate denumirile ei comerciale îşi are originea în ceaiul de coajă de salcie, un remediu banal. Cunoscut din cele mai vechi timpuri pentru efectele sale anti-inflamatoare, febrifuge, antireumatice şi analgezice, ceaiul de coajă de salcie (Salix alba), a fost remediul de bază pentru toate frigurile, durerile reumatice, răcelile şi gripele vremurilor. Acidul salicilic care este considerat a fi responsabil de toate aceste efecte a fost extras în 1838 din coaja de salcie (Salicis cortex), şi sintetizat chimic în 1860. Noi considerăm că efectele ceaiului obţinut din coaja de salcie sunt datorate heterozidelor salicilice, într-un complex fitochimic. Alfel nu s-ar putea explica şi efectele sedative, reducerea excitaţiei nervoase, tratarea insomniilor nevrotice. În sine acidul salicilic este cunoscut tuturor gospodinelor, ca şi conservant şi antiseptic. Fără însă a fi folosit în alt scop. Aspirinele zilelor noastre, inclusiv cele considerate extracte bio, eco sau organice, nu acoperă nici pe departe gama problemelor de sănătate pe care le poate rezolva acest preparat. Eficienţa constă în întregul complex fito-chimic.
Ceaiul de coaja de salcie se prepară ca şi decoct din o linguriţă de ceai de pulbere de plantă la 300...350 de mililitri de apă, prin fierbere la foc mic, cu capacul întredeschis, timp de 15...20 de minute. În timpul fierberii ceaiul spumează. Deci atenţie! Va rezulta un ceai roşu la culoare şi cu un gust neutru. Dacă doriţi puteţi să-l dregeţi cu lămâie. Nu vă sfătuiesc să-l îndulciţi.