Ceaiul de hibiscus este obţinut dintr-un amestec de flori şi frunze uscate, alături de caliciul plantei. Gustul său este uşor acrişor, asemănător cu cel al afinelor. Ceaiul are o nuanţă de roşu intens şi poate fi consumat atât cald, cât şi rece.
Printre sortimentele de ceai de hibiscus care sunt consumate în intreaga lume se numără Agua de Jamaica, Lo-Shen, ceaiul Sudan sau Karkade.
De-a lungul timpului, ceaiul de hibiscus a fost utilizat cu diferite scopuri. Egiptenii consumau ceaiul de hibiscus pentru efectul său diuretic, pentru prevenirea manifestărilor bolilor cardiovasculare sau pentru a scădea temperatura corpului. Mai mult decât atât, în Egipt şi în Sudan, ceaiul de hibiscus este consumat în mod tradiţional la nunţi, iar Bissap (un sortiment de ceai de hibiscus) este considerat băutură naţională în Senegal.
În Africa, ceaiul de hibiscus era utilizat pentru reducerea simptomelor răcelii, constipaţiei, durerilor în gât şi bolilor de ficat.
În medicina tradiţională chineză, de exemplu, hibiscusul este utilizat ca plantă medicinală pentru reducerea simptomelor afecţiunii denumite Zona Zoster precum şi a altor probleme ale pielii. Ceaiul de hibiscus este utilizat pentru proprietăţile sale antioxidante, fiind o sursă importantă de vitamina C. În plus, acesta nu conţine multe calorii şi nici cafeina. Aşa cum arată studiile din literatura de specialitate, ceaiul de hibiscus conţine o concentraţie ridicată de antioxidanţi, chiar mai mult decât ceaiul matcha şi ceaiul verde.