Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” a programat pe data de 14 martie, de la ora 18:30, opera în 3 acte ”Don Pasquale”, de Gaetano Donizetti, în regia lui Paolo Bosisio și avându-l la pupitrul dirijoral pe maestrul Cristian Sandu.

Această versiune a operei, care a avut premiera în anul 2014, va cuprinde în distribuție și trei debuturi printre soliștii Teatrului: Dominic Cristea – debut (Don Pasquale), Adelina Diaconu (Norina), Adrian Mărginean – debut (Ernesto), Constantin Lupu – debut (Malatesta) și Tudorel State (Notarul). Scenografia spectacolului poartă semnătura Andreei Koch, iar momentele coregrafice sunt asigurate de maestrul de balet Gabriela Gegea. Orchestra, corul și baletul Teatrului vor evolua sub bagheta dirijorală a maestrului Cristian Sandu.

Prima montare a operei Don Pasquale la Galați a văzut luminile rampei pe 15 decembrie 1963, în regia lui Panait Victor Popescu, cu scenografia Claudiei Fanea, iar la pupitrul dirijoral urcase maestrul Emil Fanea. Acțiunea se petrece în Roma secolului al XIX-lea, când bătrânul Don Pasquale, ajunge să fie păcălit de propriile decizii, spre deliciul publicului, care asistă la farsele ce îi sunt orchestrate acestuia. Don Pasquale i-a „pregătit” nepotului său, Ernesto, o femeie tânără, pe care acesta s-o ia de soție. Când însă Ernesto îi spune unchiului său că și-a găsit deja aleasa inimii – pe frumoasa, dar săraca Norina –, Don Pasquale decide să-i dea o lecție lui Ernesto, propunându-și să-l dezmoștenească pentru lipsa de respect pe care i-a arătat-o.

Don Pasquale, de Gaetano Donizetti, este o capodoperă a operei comice, în trei acte, o sinteză a ceea ce a însemnat opera buffa într-un moment în care declinul amenința acest gen. Ornamentele muzicale joacă un rol major în bel canto-ul italian, iar Donizetti le folosește din plin și deosebit de variat. Pentru această operă, Donizetti a scris variații de expresie de culoare, într-un stil și o manieră inconfundabile, încărcate de expresie și de dramatism. Opera este atât de echilibrată muzical și dramatic, atât de proaspătă și vie, încât s-ar putea spune că Donizetti a compus această lucrare în transă, ca și cum cineva i-ar fi dictat notă cu notă. În versiunea autografă ce se păstrează în arhivele „Ricordi” de la Milano, se observă un proces de creație extrem de elaborat, dificil (cu multe ștersături) și laborios (multe pagini întregi sunt scrise de mai multe ori), singurele partituri care mai arată așa fiind cele ale lui Ludwig van Beethoven.