Sfaturile Protecției Consumatorilor cu privire la cumpărarea produselor alimentare în perioadele de caniculă Recomandat

În perioadele cu temperaturi ridicate, NU cumpărați produse alimentare din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și nu vă poate elibera bonul cu care să justificați tranzacția comercială și, astfel, riscați să achiziționați un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea!, avertizează reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galați.

Mai sunt și alte lucruri pe care gălățenii nu trebuie să le facă la cumpărăturile pe timp de caniculă sau la care trebuie să fie foarte atenți.

Astfel, verificați cu atenție data durabilității minimale/data limită de consum a produselor!

Verificați în mod direct caracteristicile produsului (miros, culoare, aspect etc.) având în vedere că temperaturile ridicate favorizează procesul de deteriorare a calității (produse deshidratate, oxidate etc.), de alterare a produselor alimentare! Refuzați produsele care prezintă caracteristici de produs alterat (aspect mâzguit, miros de acru, aspect spongios de început de fermentare, produs deformat și consistența moale-înghețată, ambalaje deformate etc.)!

Atunci când cumpărați produse alimentare, acordați atenție deosebită asupra modului de prezentare a ambalajului! În cazul în care ambalajul este bombat, prezintă deformări sau este rupt înseamnă că produsul NU mai prezintă deplină siguranță pentru sănătatea dumneavoastră. Evitați să achiziționați astfel de produse!

Verificați dacă este respectată temperatura la care este depozitat/expus la vânzare produsul alimentar ales de dumneavoastră! Temperatura menționată de producător pe eticheta ce însoțește produsul trebuie să coincidă cu temperatura la care este expus la comercializare produsul achiziționat.

NU recongelați un produs alimentar după ce acesta a fost decongelat, dacă producătorul interzice acesta acțiune (prin menționare pe etichetă)!

Perioada cu temperaturi caniculare determină un consum mai mare de lichide (apă minerală naturală, apa de izvor, apă de masă, sucuri de fructe, băuturi răcoritoare) la achiziționarea cărora se recomandă să acordați atenție deosebită asupra modului de depozitare și expunere având în vedere că expunerea acestora sub acțiunea directă a razelor solare conduce la deteriorarea caracteristicilor produselor menționate.

CJPC Galați atrage atenția asupra faptului că legumele și fructele, miezul de nucă comercializate în vrac în cadrul piețelor, în spații deschise unde temperatura mediului ambiant este foarte ridicată, afectează calitatea produselor (deshidratare, accelerarea procesului de oxidare, de alterare, ofilirea verdețurilor etc.).

Atunci când cumpărați produse alimentare, în special produse alimentare perisabile (carne, ouă, produse lactate, produse congelate etc.), acestea trebuie transportate cât mai repede de la magazin la domiciliu, de preferat într-un ambalaj izoterm, pentru a scurta cât mai mult timpul de întrerupere a lanțului frigorific, pentru a fi păstrate în frigider la temperaturile recomandate de producător.

În cazul în care cumpărați produse alimentare, urmăriți dacă producătorul recomandă o perioadă în care acestea să fie consumate după deschiderea ambalajului și încercați să respectați această perioadă, având în vedere că producătorul asigură menținerea caracteristicilor organoleptice ale produsului în această perioadă.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.