Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Galaţi nu mai are locuri la ATI-COVID, a anunțat prefectul Gabriel Panaitescu. În acest moment, toate cele 16 paturi sunt ocupate cu bolnavi COVID.
În total, în judeţul Galaţi sunt 33 de paturi la secţiile ATI-COVID din cele patru spitale suport COVID, din care 20 sunt ocupate şi 13 libere. La Maternitatea,,Buna Vestire" sunt disponibile cinci paturi ATI-COVID, la Spitalul de Pediatrie din şapte paturi, unul este ocupat, iar la Spitalul Militar din cinci paturi ATI-COVID, trei sunt ocupate.
Conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Galați, în ultimele 24 de ore, se prezintă astfel:
-cazuri nou confirmate – 101
- persoane vindecate – 112
- teste efectuate - 483
-persoane decedate – 0
spi
Specialiştii de la Bucureşti lucrează în aceste zile la montarea şi calibrarea computerului tomograf destinat exclusiv pacienţilor care ajung la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. Este vorba despre un computer tomograf de ultimă generaţie, cu o valoare de achiziţie de 2.011.100 de lei (TVA inclus).
“Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean este extinsă, modernizată şi dotată cu aparatură medicală în cadrul unei investiţii cu fonduri europene. Noua secţie de urgenţe va avea un computer tomograf performant, astfel încât pacientul să fie consultat şi tratat mult mai repede şi mai eficient, fără a se mai pierde timp vital pentru transportul acestuia la CT-ul din interiorul spitalului”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Computerul tomograf este dotat cu diverse softuri pentru evidenţierea nodulilor pulmonari, a vaselor de sânge sau pentru optimizarea dozelor de iradiere. După ce aparatul medical va fi calibrat, va demara perioada de testare a noului echipament, după care vor începe procedurile de obţinere a autorizaţiei de la Comisia pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Pe lângă acest computer tomograf, au fost deja achiziţionate şi alte echipamente medicale pentru Unitatea de Primiri Urgenţe, în cadrul proiectului de modernizare a acesteia.
“Lucrările la noua Unitate de Primiri Urgenţe au intrat deja în ultima etapă de implementare. Această investiţie va descongestiona serviciul de urgenţe de la Spitalul Judeţean şi va îmbunătăţi calitatea serviciilor medicale. Astfel, noua Unitatea de Primiri Urgenţe va avea o suprafaţă dublă, de la 700 la aproape 1400 de mp. În plus, circuitele medicale vor fi reconfigurate, astfel încât timpul de aşteptare să scadă. De asemenea, a fost creat un spaţiu special destinat ambulanţelor, astfel încât bolnavii să fie preluaţi de către personalul medical mult mai repede”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Valoarea întregii investiţii este de aproximativ 1,5 milioane de euro, fonduri prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Lucrările sunt realizate de către Asocierea S.C. Moviland Met SRL & S.C. Consumcoop Galaţi Societate Cooperativă & SC Submit SRL.