"Are şi sufletul lumea şi legile lui. Sfătuirea cu sine şi căinţa pentru rătăcirile de la ţelul vieţii, nevoia de a te îndrepta şi purifica, de a-i descoperi rănile şi problemele unui om al lui Dumnezeu, starea aceea unică pe care o încerci când auzi "te iert şi te dezleg de toate păcatele" şi te simti din nou împăcat, restabilit în armonia ta lăuntrică constituie o experienţă comună tuturor celor ce afirmăm conştiinţa unui adevăr divin fundamental şi alunecării din el, a unei legi morale şi a călcării ei." (Părintele Galeriu).
Postul este o stare spirituală de reflecţie asupra propriei persoane spre a regăsi în noi adevărul, umilinţa, iubirea, încrederea. Încercăm să ne apropiem de Divinitate prin pocăinţă.
În această perioadă omul se supune anumitor restricţii. Din punct de vedere alimentar se evită consumul alimentelor şi băuturilor provenite din surse animale (carne, lapte, ouă).
Prin conţinutul în macronutrienţi (proteine, lipide, glucide) şi micronutrienţi (vitamine şi minerale), alimentaţia asigură aportul caloric necesar desfăşurării activităţilor fiziologice bazale (respiraţie, activitate cardiacă, renală, cerebrală) şi energia necesară desfăşurării procesului de digestie şi activităţii fizice.
Proteinele sunt alcătuite din aminoacizi din care 9 sunt esenţiali (nu pot fi sintetizaţi în organism) provenind exclusiv din alimentaţie. Valoarea biologică a unui aliment este dată de cantitatea de aminoacizi esenţiali pe care îi conţine.
Proteinele provenite din surse animale au o valoare biologică superioară celor vegetale care nu conţin toti aminoacizii esenţiali. Lipidele sunt reprezentate de trigliceride şi lipide complexe, pricipalele surse de lipide fiind carnea şi produsele din carne, untul, untura, produsele lactate, uleiurile, fructele oleaginoase. Glucidele sunt pricipalele furnizoare de energie şi provin din consumul de cereale, produse lactate, paste fainoase, orez, cartofi, legume şi fructe.
Mineralele şi vitaminele sunt necesare în organism pentru că participă la diverse reacţii chimice. Ele provin din consumul de legume şi fructe, dar unele vitamine (de ex. vitamina B12) se găsesc preponderent în carne, ouă şi produse lactate.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.