mircea.gheorghe

Imunitatea împotriva Covid-19 reprezintă un fenomen complex şi, deşi există dovezi privind scăderea nivelului de anticorpi la şase luni după vaccinare, oamenii de ştiinţă cred că celulele T joacă şi ele un rol vital în furnizarea unei protecţii contra acestei infecţii, scrie Agerpres citând Reuters.

Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au anunţat că au identificat proteinele din noul coronavirus care sunt recunoscute de celulele T ale persoanelor expuse la SARS-CoV-2 dar care nu se infectează, oferind astfel o nouă pistă de cercetare dezvoltatorilor de vaccinuri anti-Covid-19.

Cercetătorii de la University College London (UCL) au analizat datele medicale obţinute de la 731 de angajaţi din două spitale londoneze în timpul primului val al pandemiei de Covid-19 şi au descoperit că mulţi dintre ei nu au fost testaţi pozitiv, în pofida expunerii lor foarte probabile la varianta originală a noului coronavirus.

Ei au descoperit astfel că, deşi unii dintre angajaţii sanitari nu au dezvoltat anticorpi şi nici nu au prezentat rezultate pozitive la testele PCR, au beneficiat totuşi de o reacţie puternică şi amplă a celulelor T în urma acelei expuneri probabile la virusul SARS-CoV-2.

Acest fapt sugerează mai degrabă că angajaţii sanitari nu au evitat expunerea la noul coronavirus, ci limfocitele lor de categorie T au anihilat virusul înainte de apariţia simptomelor sau de obţinerea unui rezultat pozitiv la testul PCR - un fenomen denumit „infecţie abortivă”, au explicat autorii studiului.

Vaccinurile actuale, care oferă o protecţie ridicată împotriva riscului de a dezvolta forme severe de Covid-19, dar care nu opresc pe deplin transmiterea virusului şi nici procesul de reinfectare, ţintesc proteina Spike a virusului SARS-CoV-2.

În schimb, celulele T, care au dus la „infectări abortive” în cadrul studiului realizat de cercetării de la UCL, recunosc şi atacă anumite „proteine de replicare”.

Un bordel din Viena oferă vouchere gratuite pentru cei ce se vaccinează împotriva COVID-19.

Fun Palast speră prin "campania inedită" să crească ratele de vaccinare, precum şi numărul de clienţi care a scăzut din cauza pandemiei, potrivit Mail Online.

În schimbul vaccinării, vizitatorii primesc o sesiune gratuită de 30 de minute în saună cu o „doamna la alegere”.

Nivelurile de vaccinare din Austria sunt printre cele mai slabe din Europa de Vest, ceea ce a determinat guvernul să introducă restricţii mai stricte. Ţara a raportat aproape 10.000 de cazuri într-o perioadă de 24 de ore, depăşind cel mai negru bilanţ înregistrat în 13 noiembrie 2020, când au fost înregistrate 9.586.

Bordelul, care va fi şi centru de vaccinare, încurajează bărbaţii şi femeile să vină să se imunizeze.

Consilierul Ministrului Educaţiei Radu Szekely a anunţat, marţi, că vor fi elaborate teste care să măsoare gradul de anxietate al copiilor în contextul pandemiei de COVID-19, al cărei nivel este greu de cuantificat, deoarece mulţi dintre ei nu verbalizează acest sentiment.

„Nu există în momentul de faţă un instrument prin care să colectăm date privind sănătatea psiho-emoţională a copiilor. Anxietatea există la copii, în şcoli, dar nu este observată suficient, uneori copiii nu verbalizează această anxietate. Vor fi elaborate teste care să fie administrare în şcoli şi să măsoare gradul de anxietate al copiilor”, a declarat Szekely în cadrul dezbaterii online „Repercursiunile pandemice asupra sănătăţii mintale a copiilor”, organizată de Salvaţi Copiii.

Pe măsură ce femeile îmbătrânesc, riscul lor de boli cardiovasculare îl depășește pe cel al bărbaților, în mare parte din cauza nivelurilor scăzute de estrogen care reglează funcția vasculară. Prin urmare, multe cercetări se concentrează pe diverși factori de risc pentru bolile cardiovasculare la femei. Un nou studiu sugerează că mâncatul singur poate contribui la un risc crescut de boli cardiovasculare la femeile în vârstă.

Un studiu anterior a raportat că o frecvență mai mare de a mânca singur este asociată cu un risc mai mare de obezitate abdominală și tensiune arterială crescută. Atunci când mănâncă singuri, oamenii tind să consume alimentele mai repede, ceea ce duce adesea la creșterea indicelui de masă corporală, a circumferinței taliei, a tensiunii arteriale și a nivelului lipidelor din sânge, toate acestea putând crește riscul de sindrom metabolic și de boli cardiovasculare.

Mâncatul singur poate afecta, de asemenea, sănătatea mintală și a fost raportat ca un factor de risc pentru depresie, afecțiune asociată cu un risc crescut de boli cardiovasculare. În cadrul studiului actual, la care au participat aproximativ 600 de femei aflate la menopauză cu vârsta mai mare de 65 de ani, cercetătorii au comparat comportamentele de sănătate și starea nutrițională între femeile în vârstă care mănâncă singure și cele care mănâncă cu alții și au investigat relația dintre mâncatul singur și prevalența bolilor de inimă.

Eficienţa vaccinurilor anti-COVID-19 de la Pfizer, Moderna şi Janssen scade cu trecerea timpului: un studiu publicat de revista Science arată că protecţia celor trei seruri împotriva infecţiei a scăzut în medie de la 87,9% la 48,1 %, între februarie şi octombrie 2021, relatează EFE.
Cercetarea, realizată pe un eşantion de 780.000 de persoane din SUA, arată că cea mai mare pierdere a eficienţei a fost pentru vaccinul de la Janssen (Johnson & Johnson), a cărui protecţie împotriva infecţiei cu COVID-19 a scăzut, de la 86,4 % în martie, la 13,1 %, în septembrie anul acesta.
Vaccinul cel mai rezistent în timp a fost cel de la Moderna cu o scădere de la 89,2% la 58 %, în timp ce serul de la Pfizer/BioNTech a scăzut de la 86,9% la 43,3%, între februarie şi 1 octombrie anul acesta.
Potrivit autorilor, studiul este primul care compară rata de protecţie în scădere a vaccinurilor disponibile pentru majoritatea americanilor şi care informează despre rata de mortalitate după infecţie.

Un studiu efectuat pe pacienți și clinicieni a constatat că, deși majoritatea au considerat consultațiile telefonice sau video mai convenabile decât consultațiile față în față, aproape toți au fost de acord că telemedicina este mai puțin precisă din punct de vedere al unui diagnostic decât consultațiile în persoană și că o astfel de abordare are potențialul de a crește inegalitățile în domeniul sănătății și barierele în calea accesului la îngrijiri adecvate.

Pandemia a avut un impact major asupra capacității profesioniștilor din domeniul sănătății de a-și vedea pacienții față în față, iar acest lucru a condus la o creștere semnificativă a numărului de consultații utilizând tehnologia telecomunicațiilor. Deși acestea sunt incontestabil mai sigure în ceea ce privește riscul de expunere la COVID-19, au existat puține cercetări realizate anterior cu privire la impactul asupra îngrijirii pacienților, în special pentru afecțiuni mai complexe.

Studiul actual, desfășurat pe o perioadă de patru luni, a implicat un total de 1.340 de pacienți și 111 clinicieni. Participanții la studiu au completat o serie de sondaje, unii dintre aceștia fiind inclusiv intervievați. Majoritatea pacienților erau din Marea Britanie (96%) și aveau artrită inflamatorie (32%) sau lupus (32%). O constatare cheie a fost că marea majoritate a respondenților, 86% dintre pacienți și 93% dintre medici, au considerat că telemedicina, ce presupune consultații video sau audio, realizate de la distanță, a fost mai puțin eficientă decât consultațiile față în față pentru acuratețea evaluării, unii raportând diagnostice greșite.

Invenția se referă la un procedeu pentru decontaminarea spaţiului endodontic și a celui cu microorganisme parodontale patogene utilizat în domeniul medicinei stomatologice. Se folosește coasistarea a două sisteme neconvenționale de tratament: injectare de apă oxigenată 5%, stabilizată chimic și terapia fotodinamică antimicrobiană cu laser de tip DENMAT – SOL.

Decontaminarea judicioasă mecano-chimică asistată de coasistarea celor două sisteme neconvenționale de tratament, reprezintă cheia succesului în tratamentul parodontitelor apicale cronice extinse.

Avantajele acestui procedeu ar fi: decontaminare eficientă, ușor de aplicat, elimină riscul dezvoltării rezistenței bacteriene, fungice și virotice, are efect sinergic, oferă o bună rezistență la recontaminare, reduce intervalul de timp necesar tratamentului, previne prin limitarea zonei afectate. În plus, procedeul este ieftin, are un număr redus de etape de lucru, iar componentele sunt ușor de procurat.

ProcedeuL stomatologic inventat de o echipă formată din trei profesori de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și unul de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, coordonată de prof. univ. dr. habil. Kamel Earar, de la Facultatea de Medicină și Farmacie din Galați a obținut o serie de medalii de aur la 4 saloane de inventică diferite. Este vorba despre saloanele de inventică de la Londra, Toronto, Zagreb și Varșovia, toate desfășurate în acest an.

Principalele direcții și obiective abordate:

  • Biopsia lichidă: un nou instrument de prognostic pentru terapia personalizată la pacienții cu cancer în stadii avansate
  • Algoritmi de inteligență artificială în diagnosticul patologic modern
  • Rolul secvențierii de nouă generație (NGS) în oncologie
  • Avantajele chirurgiei robotice în managementul pacientului oncologic
  • Nanotehnologii pentru dezvoltarea unor sisteme de administrare controlată și țintită a terapiei antineoplazice
  • Soluții moderne de modelare a patologiilor oncologice în laborator pentru creșterea calității rezultatelor cercetării științifice
  • Pacientul – în centrul managementului oncologic

Prima ediție a conferinței OncoHub s-a desfășurat online, luna trecută, fiind structurată pe șase sesiuni:

1. Strategii moderne în diagnosticul oncologic (susținută prin grantul național de cercetare PN-III-P2-2.1-PTE-2019-0577 ONCONGS),

2. Chirurgie oncologică,

3. Oncologie clinică,

4. Nanotehnologie și descoperirea de noi medicamente,

5. Modelarea in vitro a bolii oncologice,

6. Reabilitarea pacienților și sprijin multidisciplinar pe termen lung, studii preclinice și clinice la care s-a adăugat și o secțiune de prezentare de postere. 

OncoHub 2021 a marcat câteva cifre-record – peste 1.000 de participanți înscriși, mai mult de 60 de speakeri din țară și străinătate (SUA, Marea Britanie, Grecia, Franța, Germania, Israel, Rusia, Spania, Suedia, Olanda), peste 63 de prezentări în cele trei zile de conferință. Lectorii din țară și din străinătate au putut aduce la cunoștința colegilor lor (peste 600 de participanți pe zi) noutățile din domeniile medicale în care activează. Ediția viitoare a OncoHub va avea loc în luna iunie a anului 2022.
„OncoHub este un eveniment cu un înalt caracter inter și multidisciplinar, care a reușit să reunească, prin speakerii care ni s-au alăturat, specialiști care provin din diverse domenii – medici, farmaciști, biologi, biochimiști, ingineri în științe biomedicale, toți, specialiști care interacționează cu pacientul oncologic pe parcursul său, de la diagnostic și până la recuperare. Trebuie menționată și importanța creditării evenimentului și doresc să mulțumesc Colegiului Medicilor din România și Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în Sistemul Sanitar din România, care au creditat evenimentul nostru cu câte 18 credite EMC”, a declarat lector dr. Bianca Gălățeanu, președintele conferinței OncoHub

În România au murit, potrivit datelor oficiate, 49.115 de persoane confirmate cu COVID-19, de la începutul pandemiei și până miercuri, 3 noiembrie.

Cele mai multe decese au fost înregistrate în Capitală. Ponderea acestora raportat la numărul de îmbolnăviri este una mică - 1,49%.

Situația cazurilor și a deceselor COVID-19 în fiecare județ din România, de la începutul pandemiei arată că în județul Galați au fost confirmate cu COVID 40.745 persoane. Dar, totodată au decedat 1.369 persoane. Ponderea deceselor raportat la numărul de îmbolnăviri  este de 3,35 %

La nivel național, rata de mortalitate este 2,92 %.

Administrația medicală locală a hotărât să intervină și a solicitat containere speciale, care au fost plasate în curtea Spitalului de Urgență Galați, pentru depozitarea celor decedați de Covid, în saci.

”În această perioadă dificilă a evoluției infecției cu SARS COV 2, având în vedere că suntem unitatea sanitară care tratăm formele grave de infecție cu SARS COV2,  ne confruntăm și cu o rată mare de decese din această cauză. Ca urmare, ceea ce s-a prezentat pe rețelele de socializare evidențiază practic activitatea din secția de Prosectură care în acel moment primea persoanele decedate aduse  din spital și elibera persoanele decedate către familiile îndoliate. Avem locuri destule pentru decedații Covid 19, s-a mărit secția de Prosectură cu trei containere unde sunt staționați toți pacienții decedați din cauza infecției Covid, până în momentul în care sunt predați familiilor. În ultimele trei zile, avem 33 de persoane decedate prin infecție cu Sars Cov 2”, a precizat dr. Violeta Șapira, purtătorul de cuvînt al Spitalului de Urgență Galați.