Principalele direcții și obiective abordate:
Prima ediție a conferinței OncoHub s-a desfășurat online, luna trecută, fiind structurată pe șase sesiuni:
1. Strategii moderne în diagnosticul oncologic (susținută prin grantul național de cercetare PN-III-P2-2.1-PTE-2019-0577 ONCONGS),
2. Chirurgie oncologică,
3. Oncologie clinică,
4. Nanotehnologie și descoperirea de noi medicamente,
5. Modelarea in vitro a bolii oncologice,
6. Reabilitarea pacienților și sprijin multidisciplinar pe termen lung, studii preclinice și clinice la care s-a adăugat și o secțiune de prezentare de postere.
OncoHub 2021 a marcat câteva cifre-record – peste 1.000 de participanți înscriși, mai mult de 60 de speakeri din țară și străinătate (SUA, Marea Britanie, Grecia, Franța, Germania, Israel, Rusia, Spania, Suedia, Olanda), peste 63 de prezentări în cele trei zile de conferință. Lectorii din țară și din străinătate au putut aduce la cunoștința colegilor lor (peste 600 de participanți pe zi) noutățile din domeniile medicale în care activează. Ediția viitoare a OncoHub va avea loc în luna iunie a anului 2022.
„OncoHub este un eveniment cu un înalt caracter inter și multidisciplinar, care a reușit să reunească, prin speakerii care ni s-au alăturat, specialiști care provin din diverse domenii – medici, farmaciști, biologi, biochimiști, ingineri în științe biomedicale, toți, specialiști care interacționează cu pacientul oncologic pe parcursul său, de la diagnostic și până la recuperare. Trebuie menționată și importanța creditării evenimentului și doresc să mulțumesc Colegiului Medicilor din România și Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în Sistemul Sanitar din România, care au creditat evenimentul nostru cu câte 18 credite EMC”, a declarat lector dr. Bianca Gălățeanu, președintele conferinței OncoHub
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.