Victoria Doboș

Cîțu și-a trimis miniștri la muncă, pe stradă, într-un nou efort de a mări numărul românilor vaccinați.

800 de mii de persoane vaccinate în zece zile! Este ținta Guvernului pentru care schimbă și campania de comunicare. Se va merge cu vaccinul din poartă în poartă. Semnalul a fost dat de ieri, când miniștrii și alți oficiali au coborât în stradă pentru a-i convinge pe oameni să se imunizeze. Premierul Florin Cîțu a anunțat că, dacă lucrurile merg bine, după 1 iunie mai vin și alte măsuri de relaxare. La centrul de la Circul București, premierul a anunțat că ne-am putea aștepta și la alte măsuri de relaxare după 1 iunie. Condiția e să ne vaccinăm cât mai mulți.

În ultimele zile a crescut și numărul angajaților din învățământ, dar și al elevilor care s-au vaccinat, potrivit ministrului Educației, care a mers la centrul de imunizare de la Romexpo.

De altfel, autoritățile vor să se concentreze pe imunizarea celor de la țară.

În mediul rural, dar și în orașele mai mici, medicii de familie vor avea un cuvânt important în procesul de vaccinare.

Astmul afectează sute de milioane de oameni din întreaga lume, însă un vaccin experimental oferă o nouă speranță de a trata cu succes această boală pulmonară cronică, care cauzează sute de mii de decese în fiecare an.

Până în prezent, un prototip de vaccin a fost testat doar la animale, dar cercetătorii intenționează acum să efectueze un studiu clinic la pacienți umani - cu speranța că abordarea ar putea oferi o modalitate sigură, rentabilă și pe termen lung de a proteja oamenii de astmul alergic.

Dezvoltat împreună de echipe de la Infinity, Institutul Pasteur din Paris și compania franceză de biotehnologie Neovacs, vaccinul experimental cuplează citokinele recombinate cu o proteină purtătoare numită CRM197.

În testele efectuate la șoareci, peste 90% dintre animalele cărora li s-a administrat prototipul de vaccin au dezvoltat anticorpi capabili să neutralizeze IL-4 și IL-13 la șase săptămâni după injectare, cu protecție care durează până la un an, moment în care mai mult de 60% din șoarecii au prezentat încă niveluri ridicate de anticorpi.

Un studiu clinic este în prezent organizat de Guilleminault și Neovacs, pacienții din Toulouse și Strasbourg fiind așteptați să primească primele doze în următorii doi ani, după cum precizează ScienceAlert.

În ultimele 24 de ore au fost confirmate încă 455 de cazuri de COVID-19 după efectuarea a aproximativ 29.000 de teste. Rata de infectare se menține sub 1 la mia de cazuri în toată țara mai puțin în județul Alba. 

Până astăzi, 22 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.075.236 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19), iar 1.031.605 pacienți au fost declarați vindecați.

20 de studenţi-voluntari ai Facultăţii de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați s-au implicat în activitatea de vaccinare desfăşurată în Centrul Drive-through din parcarea Shopping City. Aceștia ajută persoanele care vin să facă vaccinul Pfizer să completeze formularele necesare, le oferă prospecte și detalii despre vaccin, supraveghează starea persoanelor vaccinate, ba chiar, dacă sunt din anul II sau III de studiu, efectuează vaccinarea.

„În această perioadă, am ales să renunțăm la viața noastră normală ca să putem da SPERANȚĂ LA VIAȚĂ. Fiecare student prezent aici a simțit că aceasta este vocația lui. Am stat și câte 12 ore pe zi la Centrul drive-through, pentru a da o mână de ajutor. Oamenii au nevoie de sprijin, au nevoie să simtă că îi susținem, că le transmitem încredere”, a declarat unul dintre liderii studenților mediciniști.

În primele opt zile de funcţionare, aproape 5.000 de persoane (gălăţeni, brăileni, cetăţeni din Republica Moldova, China, Olanda, Belgia) s-au imunizat în Centrul Drive-through de la Shopping City Galați. Programul este zilnic, între orele 8.00 și 20.00. La acest centru se poate efectua, cu vaccinul Biontech/Pfizer, fără programare prealabilă, atât prima doză de vaccinare, cât și rapelul. Dacă în timpul săptămânii s-au format coloane de maşini cu doritori să se vaccineze, din judeţul Galați şi din alte judeţe, în weekend s-au prezentat la Centru angajaţii diverselor companii: oameni care speră că, odată cu imunizarea, își vor relua viața normală.

„Este o acțiune care continuă voluntariatul studenților mediciniști în lupta cu COVID-19. Suntem mândri de studenții noștri și de școala universitară de medicină, care formează nu doar specialiști, ci și caractere, oameni care luptă și se sacrifică pentru viața semenilor lor”, a declarat Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu.

Prof. dr. Aurel Nechita, Facultea de Medicină și Farmacie din Galați, a transmis felicitări studenților pentru implicare: „V-aţi asumat deplin profesia, punându-vă în slujba sănătăţii oamenilor. Nu există meserie mai frumoasă decât medicina, după cum nu există meserie mai grea. Maratonul pentru Sănătate continuă și datorită vouă, studenții Facultății de Medicină din Galați! Vă felicit pentru dăruire, vă admir pentru sacrificiu!”

Vaccinarea în Centrul Drive-through din parcarea Shopping City Galați continuă până pe 8 iunie.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 484 cazuri noi de COVID-19, din 34.213 de teste efectuate, rata de infectare fiind de 1,41%. Alți 49 de români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus. La ATI sunt internați 636 de pacienți.

De la începutul pandemiei, în România au fost confirmate, până acum, 1.074.781 de infectări cu coronavirus. În total, pe teritoriul țării noastre, au murit 29.826 de persoane infectate cu coronavirus. Primul caz de coronavirus confirmat pe teritoriul țării a fost anunțat la 26 februarie 2020. 

Direcția de Sănătate Publică Galați primește de la Ministerul Sănătății un lot de vaccinuri împotriva HPV, acestea urmând să fie repartizate medicilor de familie în dozele solicitate.

Ministerul Sănătății face apel la părinți să solicite informații medicilor de familie cu privire la vaccinarea antiHPV și către medicii de familie să transmită aceste informații transparent și corect către părinți.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului, achiziționarea vaccinului împotriva HPV, pentru imunizarea fetelor cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani, s-a realizat de către Ministerul Sănătății pe baza solicitărilor părinților/reprezentanților legali transmise medicilor de familie.

Cele două vaccinuri Human Papilloma Virus (HPV) disponibile în prezent sunt foarte eficiente în prevenirea infecției cu tipurile de virus 16 și 18, care sunt responsabile pentru aproximativ 70% din cazurile de cancer cervical, de pretutindeni, conform OMS.

Unul din aceste vaccinuri protejează și împotriva tipurilor HPV 6 și 11, care determină 90% din papiloamele (verucile) genitale. Al treilea vaccin 9-valent protejează împotriva tipurilor HPV 7, care duc la 90% din cazurile de cancer de col uterin.

Vaccinarea HPV este recomandată în adolescență, la vârsta de 9–14 ani. Vaccinarea fetelor este o prioritate, ca parte a eforturilor de prevenire și control a cancerului de col uterin.

OMS a îndemnat ţările lumii să continue să acţioneze “cu prudenţă” pe durata pandemiei de COVID-19, informează AFP.

În timp ce în Europa situaţia sanitară se îmbunătăţeşte, călătoriile internaţionale ar trebui să fie în continuare evitate ”în faţa unei ameninţări persistente şi a unor noi incertitudini”, a prevenit Hans Kluge, directorul OMS pentru Europa, referindu-se mai ales la incertitudinile legate de o nouă variantă virală îngrijorătoare, detectată mai întâi în India şi identificată apoi în jumătate dintre cele aproximativ 50 de ţări din acea regiune a lumii.

Potrivit datelor OMS, la nivelul regiunii care acoperă o parte din Asia Centrală, numărul cazurilor noi a scăzut cu 60% într-o lună, coborând de la 1,7 milioane la jumătatea lunii aprilie până la 685.000 săptămâna trecută

Totodată, relaxarea măsurilor sociale ar trebui să fie consolidată printr-o creştere a eforturilor privind depistarea, monitorizarea şi secvenţierea virusului, precum şi prin accelerarea campaniilor de vaccinare.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate organizează o nouă sesiune de concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante de director general la casele județene, se arată într-un anunț al instituției.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este data de 04 iunie, până la ora 14.30.

Potrivit CNAS, proba scrisă va avea loc în data de 16 iunie 2021, ora 10.00.

Organizarea noului concurs are loc în condițiile în care doar cinci dintre cei 33 de candidați care s-au prezentat la concursul pentru ocuparea funcției de director al caselor de asigurări de sănătate județene au promovat.

“Au existat 60 de candidați ce și-au depus dosarul pentru concurs. Dintre aceștia, în urma selecției dosarelor, au fost admiși la proba scrisă, pe baza criteriilor de participare la concurs, 54 de candidați ce aveau dreptul să se prezinte astăzi la proba scrisă. Dintre aceștia, s-au prezentat 33 de candidați. În acest moment, sunt 20 de case de asigurări de sănătate despre care știm sigur că postul de director general nu se va ocupa în urma acestui concurs. La două case de asigurări de sănătate nu s-a scos postul la concurs, la alte trei case de asigurări de sănătate nu s-a înscris niciun candidat, la o casă s-a înscris un candidat dar care nu a trecut de selecția dosarului, iar la alte 14 case de asigurări de sănătate s-a înscris cel puțin un candidat care putea participa la proba scrisă însă nu s-au prezentat”a declarat Adrian Gheorghe, președintele CNAS

Documentul, care se va numi „certificatul verde digital european” va atesta că deținătorul său a fost vaccinat împotriva Covid-19, că are un test negativ recent la coronavirus sau că a trecut deja prin boală. În practică, acestea vor fi trei certificate distincte. 

Certificatul va fi disponibil fie în format digital, fie pe hârtie. Certificatul pentru COVID-19 ar urma să fie în vigoare timp de 12 luni. Certificatul nu va fi o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la libera circulație și nu va fi considerat un document de călătorie.

Certificatul sanitar european se află pe agenda summitului european din 24-25 mai. Acordul va trebui apoi să fie aprobat în plenul Parlamentului European la sesiunea din 7-10 iunie. Obiectivul este ca certificatul să devină operaţional înainte de sfârşitul lunii iunie.

Un centru în care se va administra vaccinul anti-COVID, produs de Johnson&Johnson, se va deschide în oraşul Galaţi, potrivit listei lansate de Ministerul Sănătății.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a anunțat pe pagina sa de facebook că primele 24 de centre în care se va administra vaccinul anti-COVID dezvoltat de Johnson&Johnson (Janssen) vor fi disponibile în 19 judeţe şi în Bucureşti, iar alte 20 de centre vor fi deschise în mai multe spitale din toată ţara.

În perioada următoare, vor fi deschise şi alte centre pentru acest vaccin, care se administrează într-o singură doză, în plus faţă de cabinetele medicilor de familie.

"Pacienţii internaţi pot opta pentru imunizarea cu acest ser, fără programare sau alte documente", se mai precizează pe pagina lui Andrei Baciu.