Direcția de Sănătate Publică Galați primește de la Ministerul Sănătății un lot de vaccinuri împotriva HPV, acestea urmând să fie repartizate medicilor de familie în dozele solicitate.
Ministerul Sănătății face apel la părinți să solicite informații medicilor de familie cu privire la vaccinarea antiHPV și către medicii de familie să transmită aceste informații transparent și corect către părinți.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului, achiziționarea vaccinului împotriva HPV, pentru imunizarea fetelor cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani, s-a realizat de către Ministerul Sănătății pe baza solicitărilor părinților/reprezentanților legali transmise medicilor de familie.
Cele două vaccinuri Human Papilloma Virus (HPV) disponibile în prezent sunt foarte eficiente în prevenirea infecției cu tipurile de virus 16 și 18, care sunt responsabile pentru aproximativ 70% din cazurile de cancer cervical, de pretutindeni, conform OMS.
Unul din aceste vaccinuri protejează și împotriva tipurilor HPV 6 și 11, care determină 90% din papiloamele (verucile) genitale. Al treilea vaccin 9-valent protejează împotriva tipurilor HPV 7, care duc la 90% din cazurile de cancer de col uterin.
Vaccinarea HPV este recomandată în adolescență, la vârsta de 9–14 ani. Vaccinarea fetelor este o prioritate, ca parte a eforturilor de prevenire și control a cancerului de col uterin.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.