Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi anunţă că mai multe probe prelevate din apă pe parcursul săptămânii au fost supuse analizelor, indicatorii fizico-chimici şi microbiologici fiind în limite de potabilitate, iar specialiştii monitorizează sursele de apă distribuită către consumatorii din municipiul reşedinţă.
"Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Galaţi anunţă faptul că toate probele prelevate în perioada 17-18.09.2024 în vederea verificării calităţii apei din zonele afectate de inundaţii (Cudalbi, Vârlezi, Crăieşti, Pechea, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Moscu, Valea Mărului, Piscu, Vameş, Băneasa, Jorăşti, Tudor Vladimirescu), au indicatorii fizico-chimici şi microbiologici în limite de potabilitate", informează DSP.
"Totodată, zilnic monitorizăm apa de la Uzina II, Staţia de repompare Fileşti, Turnul de Apă, Uzina SC Liberty Galaţi SA, astfel încât să asigurăm populaţia Municipiului Galaţi că apa distribuită este corespunzătoare consumului uman", a mai transmis DSP Galați.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.