Pacientul oncologic neasigurat va avea acces la servicii medicale Recomandat

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, a declarat că se va continua implementarea Programului Naţional de Combatere şi Control al Cancerului, iar în cadrul acestuia, pacientul neasigurat, diagnosticat oncologic, va avea acces la servicii medicale.

Declarația a fost făcută la Forumul Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi, eveniment organizat de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.

Valeria Herdea a dat asigurări că banii pentru persoanele oncologice neasigurate nu vin din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, informează Agerpres.

„De la 1 iulie 2024 vom continua inclusiv implementarea Programului Naţional de Combatere şi Control al Cancerului. În cadrul acestui program pacientul neasigurat diagnosticat oncologic va avea acces la servicii de diagnostic, monitorizare, iar serviciile nu vin din fondul FNUASS. Una dintre marile îngrijorări ale tuturor a fost că bani celor care plătesc asigurări vor fi îndreptaţi spre serviciile şi nevoile de sănătate ale persoanelor neasigurate. Vă asigur că aceşti bani vin de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii şi bugetul fondului. Este esenţial să înţelegem şi că trebuie să fim solidari cu cel care suferă de o boală oncologică. O boală oncologică nu este de colo, fiecare dintre noi în momentul în care am ajunge la aşa ceva are nevoie de sprijinul comunităţii în care trăieşte şi sunt responsabilitatea noastră”, a spus Valeria Herdea.

Ea a afirmat că în acest an va exista stabilitate în ceea ce priveşte finanţarea.

„Vom încerca să depunem toate eforturile pentru ca oamenii care sunt cu afecţiuni cronice să aibă acces la servicii de sănătate. Se vor respecta drepturile persoanelor asigurate”, a dat asigurări preşedintele CNAS.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.