Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis, luni seară, că veniturile angajaților din sistem nu vor fi reduse cu 10%, întrucât acest lucru ar fi dus la demotivare și un nou exod al personalului. Cu toate acestea, Rogobete apreciază că este nevoie de o reformă profundă în sistem și explică cum crede că ar trebui să fie aceasta realizată.
„Veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgențǎ nu vor fi reduse cu 10%. Am susținut această poziție pentru că o tăiere liniară nu ar fi adus economii reale, dar ar fi produs efecte negative serioase într-un sistem deja solicitat la maximum. În sănătate, fiecare verigă este esențială. De la medic, farmacist, asistent, biolog, chimiști, fizioterapeuți, până la personal tehnic și administrativ – toți susțin funcționarea zilnică a sistemului”, a scris, luni, pe Facebook, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, citat de News.ro.
„Venituri mai mici pentru oameni înseamnă resurse mai puține pentru spitale, tratamente și investiții. Nu putem consolida sănătatea slăbindu-i oamenii. În același timp, spun la fel de clar: sănătatea are nevoie de reformă profundă. Știu că există probleme structurale ignorate ani la rând. Dezechilibre, necorelări, risipă, lipsă de criterii clare. Tocmai aceste lucruri le corectăm acum”, a mai transmis ministrul.
Guvernul a anunțat, luni, decizia coaliției privind reforma administrației, arătând că s-au stabilit amendamente care privesc sistemele de apărare, ordine publică, siguranța națională, educație, sănătate și cultură, dar și modificări în privința taxelor și impozitelor locale.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.