Se toarnă fundația noului spital din Tecuci Recomandat

Miercuri, 5 martie, s-a făcut încă un pas important în realizarea noului spital din municipiul Tecuci, o investiție de peste 40 milioane de euro, a informat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

„De la primele ore ale dimineții, muncitorii au început să toarne beton pentru fundația spitalului. 1.800 de metri cubi de beton vor fi folosiți pentru a crea o bază solidă de 2.000 de metri pătrați care va susține întreaga clădire a noului spital. După finalizarea acestei etape esențiale, urmează ridicarea primelor elemente verticale ale parterului, un pas concret și vizibil spre realizarea celui mai modern spital din Tecuci”, a spus președintele CJ Galați.

Noul spital, care va deservi peste 120.000 de locuitori din centrul si nordul județului, va avea o suprafață desfășurată de peste 10.000 mp, iar pe acoperiș va fi amenajat un heliport pentru elicopterul SMURD.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.