Proiecte în sprijinul persoanelor vulnerabile, aprobate de Consiliul Județean Galați Recomandat

Consilierii județeni gălățeni au aprobat finanțarea a două proiecte esențiale pentru comunitatea locală, investiții pentru bunăstarea persoanelor vulnerabile.

„Alături de Fundația de Sprijin a Vârstnicilor Galați, ne asigurăm că vârstnicii noștri au acces la servicii socio-medicale integrate, adaptate nevoilor lor specifice: identificarea persoanelor în risc de excluziune socială, oferirea de găzduire temporară pentru cei fără adăpost și acordarea unui sprijin material în localitățile Tulucești, Tătarca și Șivița, asistență medicală, consiliere socială pentru a îmbunătăți calitatea vieții acestora.

De asemenea, sprijinim Fundația Familia Galați în eforturile de a combate violența domestică în mediul rural, cu un focus special pe localitatea Priponești: consiliere socială, juridică și psihologică, acordarea de pachete de alimente și produse de curățenie pentru familiile aflate în criză, protejarea și sprijinirea celor mai vulnerabile persoane din comunitate. Priponești este a șaptea localitate în care se derulează acest program, după Târgu Bujor, Braniștea, Rediu, Frumușița, Jorăști și Buciumeni”, afirmă președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.