Vor fi menținute valorile aferente punctelor în asistența medicală primară și de specialitate Recomandat

Valorile aferente punctelor per capita şi pe serviciu din asistenţa medicală primară şi din asistenţa medicală ambulatorie de specialitate vor fi menţinute şi după 30 iunie, au convenit reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ai Colegiului Medicilor din România, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), pentru asistenţa medicală primară valoarea punctului per capita este 12 lei, iar per serviciu medical 8 lei. Pentru asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, pentru punctul pe serviciu medical se vor oferi 4,5 lei. CNAS susţine că se menţine plafonul de 6.000 lei/lunar pentru asistenţa medicală stomatologică.

„Accesul pacienţilor la servicii medicale, asigurarea dialogului permanent, a echilibrului şi stabilităţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate, reprezintă priorităţi ale mandatului meu. Acestea sunt condiţii esenţiale pentru toţi cei care au nevoie de servicii medicale (în asistenţa medicală prespitalicească - ambulatoriul de specialitate, asistenţa medicală primară, asistenţa medicală stomatologică, în spitale sau în cadrul celor 17 programe naţionale de sănătate curative derulate de către CNAS). Susţinerea şi implicarea partenerilor de dialog este vitală, astfel încât CNAS să îşi poată îndeplini misiunea de a oferi pacienţilor acces la servicii medicale, iar furnizorilor stabilitate şi predictibilitate - condiţii de bază pentru a putea asigura un act medical de calitate”, a declarat preşedintele CNAS, Valeria Herdea, citată în comunicat.

CNAS reaminteşte că, urmare a negocierilor purtate în luna ianuarie cu partenerii din domeniul medical stabiliţi de legislaţia în vigoare, s-a convenit ca aceste valori să fie menţinute până la data de 30 iunie 2024, urmând ca la nivelul CNAS să fie continuate demersurile interinstituţionale pentru asigurarea continuităţii finanţării la acelaşi nivel, până la finalul anului în curs, se arată în comunicat.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.