Două elicoptere SMURD au intervenit, marţi, în apropiere de satul Pardina, Delta Dunării, pentru a prelua două persoane, victime ale unui accident rutier, a declarat, pentru Agerpres, directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), Radu Sicinschi.
Medicii SAJ au solicitat ajutorul elicopterelor din Galaţi şi Constanţa, în contextul în care deplasarea până la locul evenimentului era foarte dificilă, iar timpul de răspuns la apelul primit din partea persoanelor rănite ar fi fost foarte lung.
În urma accidentului rutier, patru bărbaţi au fost răniţi, însă doi dintre ei nu prezentau probleme medicale.
"Doi bărbaţi aveau fracturi de coloană vertebrală, aşa că medicii de pe elicopterul SMURD venit din Galaţi, sosiţi primii la locul evenimentului, au solicitat colegilor din Constanţa să intervină cu un al doilea aparat de zbor", a precizat directorul medical Radu Sicinschi.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.