Noua secție de pediatrie de la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor, aproape de finalizare Recomandat

O nouă investiție în Sănătatea județului Galați se apropie de final. Este vorba despre noua secție de pediatrie a Spitalului Orășenesc Târgu Bujor, o clădire nouă, construită de la zero și a cărei realizare este gata în proporție de 90%.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, noua secție este mult mai mare față de ceea ce există în prezent, având saloane moderne, inclusiv cu paturi pentru părinți, spații de joacă și pentru activități școlare.

„Am creat un mediu prietenos cu copiii, în care să primească cele mai bune îngrijiri medicale. În cel mai scurt timp vor ajunge și echipamentele medicale (ecograf, electrocardiograf, autoclavă pentru sterilizare, aparat de purificat aerul, defibrilator, monitor funcții vitale etc.), precum și mobilierul (paturi, noptiere, dulapuri, mese, scaune, corturi de joacă).

În acest moment, se lucrează la partea de ventilație și montare console oxigen medical. Investiția este de aproximativ un milion de euro, fonduri europene atrase de către Consiliul Județean Galați”, a declarat Costel Fotea.

Anual, aproximativ 1.200 de copii din Târgu Bujor și zonele limitrofe au nevoie de îngrijiri medicale în secția de pediatrie a spitalului.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.