„În urma negocierilor cu Federația SANITAS, după emiterea OUG care aduce toți salariații din Anexa II la salariul maxim prevăzut pentru anul 2022, Guvernul face al doilea pas: pregătește pentru aprobare OUG care legiferează acordarea necondiționată tuturor salariaților din SĂNĂTATE a voucherelor de vacanță!”, se arată într-un anunț al Federației SANITAS din România.
În același timp, sindicaliștii anunță negocierile continuă, susținute de greva japoneză a membrilor de sindicat.
Conform sursei citate, Ministerul Sănătății s-a angajat să finalizeze negocierile pentru noul CCM la nivel de sector de negociere colectivă SĂNĂTATE în perioada imediat următoare.
De asemenea, Ministerul Muncii a solicitat deja componența echipei de negociere a CCM la nivel de sector de negociere colectivă ASISTENȚĂ SOCIALĂ, anunță sindicaliștii, precizând că în ultimii 15 ani nu a mai existat un contract colectiv de muncă la acest nivel.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.