Persoanele care au frecvent coşmaruri în somn la vârsta mijlocie au mai multe şanse să fie diagnosticate cu demenţă mai târziu în viaţă, potrivit unor noi cercetări. Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Birmingham, din Marea Britanie, publicat joi, în jurnalul The Lancet, eClinicalMedicine, sugerează că înainte cu câţiva ani, sau chiar cu zeci de ani, de apariţia problemelor de memorie şi gândire, caracteristice demenţei, coşmarurile din timpul somnului se pot înmulţi.
„Am demonstrat pentru prima dată că visele urâte, sau coşmarurile, pot fi legate de riscul de demenţă şi de declinul cognitiv în rândul adulţilor sănătoşi din populaţia generală”, a declarat dr. Abidemi Otaiku, de la Centrul pentru Sănătatea Creierului Uman al Universităţii din Birmingham.
„Acest lucru este important deoarece există foarte puţini indicatori de risc pentru demenţă care pot fi identificaţi încă de la vârsta mijlocie. Deşi trebuie depuse mai multe eforturi pentru a confirma aceste legături, credem că visele urâte ar putea fi o modalitate utilă de a identifica persoanele cu un risc ridicat de a dezvolta demenţă, pentru a implementa strategii care ar putea încetini apariţia bolii”, a mai precizat medicul. În cadrul studiului, echipa condusă de dr. Otaiku a examinat datele provenind de la trei grupuri comunitare din Statele Unite, care au inclus peste 600 de bărbaţi şi femei adulţi cu vârsta cuprinsă între 35 şi 64 de ani şi 2.600 de adulţi cu vârsta de 79 de ani şi mai mult.
Toţi participanţii nu sufereau de demenţă la începutul studiului şi au fost urmăriţi pentru o medie de timp de nouă ani, pentru grupul mai tânăr, şi cinci ani pentru participanţii mai în vârstă.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.