Aflat la Timişoara, ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a declarat, vineri, că va propune reluarea programului de finanţare a chirurgiei robotice, de anul viitor.
Ministrul Sănătăţii a participat la demonstraţia activităţii unui robot chirurgical Da Vinci, într-un un bloc operator din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, unde i-a fost prezentat şi noul sistem informatic integrat care deserveşte secţiile şi compartimentele de terapie intensivă ale spitalului, recent lansat.
„Voi propune acest lucru, pentru anul viitor, să se dea drumul la finanţarea chirurgiei robotice, mai ales că este un program care a funcţionat până în urmă cu câţiva ani. Am văzut la lucru câtiva roboţi digitali din România, un robot de tip Da Vinci şi chiar era un pacient cu o problemă foarte serioasă, o anumită neoplazie, care beneficia de intervenţia robotică”, a afirmat prof. dr. Alexandru Rafila, preluat de AGERPRES.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.