Ştiinţa medicală avansează Recomandat

5 creier 5 creier

O hartă completă a creierului uman reprezintă un obiectiv mult dorit de neuroanatomişti. O echipă condusă de oameni de ştiinţă de la universitatea din Amsterdam a reuşit să scaneze complet două creiere umane de la donatori şi să obţină imagini 3D cu un nivel de detaliu neatins până acum. Tehnicile imagistice neinvazive cum este imagistica prin rezonanţă magnetică (RMN) permit oamenilor de ştiinţă să investigheze creierul uman sănătos, dar oferă doar detalii anatomice limitate.
Un nivel mai ridicat de detaliu poate fi obţinut prin microscopierea creierelor de la donatorii decedaţi, dar şi aceste informaţii ofera imagini reduse, în 2D, ale structurilor cerebrale. Echipa de la UvA a lucrat timp de peste cinci ani alături de cercetători de la Institutul Max Planck din Leipzig, pentru a construi imagini ale creierului folosind tehnici RMN şi de microscopie. Două creiere umane donate ştiinţei au fost plasate în scanerul RMN timp de 21 de ore, şi apoi examinate la microscop. Imaginile RMN au fost apoi combinate cu lamele microscopice, ducând la obţinerea unor imagini ale creierului care permit explorarea la un nivel de detaliu de 200 mm (0,2 mm).

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.