Primăria municipiului Galați informează că în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență s-a decis aplicarea mai multor măsuri, din această săptămână, având în vedere incidența cazurilor de COVID-19.
Astfel, având în vedere H.G. nr. 1.090 din 6 octombrie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și Hotărârea nr. 585/14.10.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise. Sunt exceptate persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc.
Operatorii de transport călători vor monitoriza permanent gradul de încărcare a mijloacelor de transport pe care le deservesc, în scopul diminuării aglomerației din vehicule și stații, mai ales la orele de vârf. Se va respecta circuitul indicat de urcare/coborâre în mijloacele de transport, acolo unde acestea permit. Operatorii de transport călători vor informa călătorii cu privire la obligativitatea purtării corecte a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, păstrarea distanțării fizice între persoane și evitarea consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun, prin mijloace audio-video și prin afișarea în mijloacele de transport în comun.
Se vor asigura măsurile de igienizare și dezinfecție a mijloacelor de transport în comun pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2, în conformitate cu Ordinul nr. 1082/97/1112/2020 al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor/ Ministerului Afacerilor Interne/ Ministerului Sănătății.
Începând de luni, 18.10.2021, în anumite intervalele orare, în stațiile principale, o echipă mixtă formată din reprezentanți ai Poliției Locale Galați și SC Transurb SA va urmări respectarea măsurilor pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2.
Începând de luni, 18.10.2021, în intervalele orare 6.00 - 9.00 și 15.00 -18.00 se vor suplimenta traseele 102, 11 și 28 cu câte două mijloace de transport și traseul 105 cu un mijloc de transport.
Începând de luni, 18.10.2021, se vor suspenda 4 curse ale traseelor școlare, având în vedere gradul redus de încărcare din această perioadă, dar vor continua să circule cursele următoare: ora 07.00 D. Cantemir – Parc CFR; ora 07.00 Parc CFR – Micro 19; ora 07.10 Micro 19 – Micro 13; ora 07.10 Micro 13 - Micro 19.
Activitatea piețelor agroalimentare, inclusiv a piețelor volante, a târgurilor și a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din HG nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare, se desfășoară în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și protecției sociale.
Instituțiile și autoritățile publice, operatorii economici și profesioniștii au obligația de organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.