COVID-19: Grupul de Comunicare Strategică: 1.313 cazuri noi de COVID-19 Recomandat

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 1.313 noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 31 de persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 291 de pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere.

”Până astăzi, 31 august, pe teritoriul României au fost confirmate 1.098.765 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.055.059 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.313 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, coform datelor transmise de autorităţi.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 174 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.  În Galați s-au înregistrat 23 de noi infectări.

Până astăzi, 34.570 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat. Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este 0,46 la nivel naţional.

În intervalul 30.08.2021 (10:00) – 31.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 31 de decese (15 bărbaţi şi 16 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Arad, Brăila, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Caraş-Severin, Dolj, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui, Vâlcea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 31 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 la categoria 50-59 ani, 10 la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 9 la categoria de vârstă peste 80 ani.

30 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.