Uniunea Europeană (UE) a cerut miercuri, la un tribunal din Bruxelles, ca laboratorul farmceutic anglo-suedez AstraZeneca să plătească despăgubiri în valoare de zece euro pe doza de vaccin împoriva covid-19 - pe ziua de întârziere, în cadrul unui proces cu privire la întârzieri în livrări, şi cere totodată despăgubiri în valoare de cel puţin zece milioane de euro, relatează Reuters.
Reprezentantii UE reproşează gigantului farmaceutic faptul că nu a folosit instalaţii britanice în producerea vaccinului destinat Uniunii.
Comisia Europeană (CE), care a negociat comenzi în numele statelor membre UE, anunţa la 26 aprilie că a sesizat justiţia să arbitreze acest conflict cu laboratorul anglo-suedez, care furnizează în prezent un sfert dintre vaccinurile omologate în UE.
Justiţia belgiană urmează să pronunţe un verdict în iunie
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.