Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, le-a transmis un mesaj românilor cu ocazia Sărbătorii Pascale, în care le amintește acestora să se vaccineze, pentru o „șansă la revenirea la normalitate”.
„Vă doresc sărbători în tihnă şi un Paşte Luminat! Suntem în zile de sărbătoare, zile pe care ni le dorim fericite, alături de cei dragi, cu bucurie și liniște. După un an întreg vă spun că înțeleg această dorință de a fi împreună. O resimt și eu. O resimțim cu toții. Vreau totuși să vă reamintesc că suntem într-o perioadă complicată. Este al doilea Paște pe care îl petrecem în aceste condiții”, a scris Ioana Mihăilă, pe Facebook.
Vaccinarea este singura modalitate de a scăpa de restricții și de a reveni la viața de dinainte de pandemie, a subliniat ministrul.
„Vă încurajez să respectăm măsurile de prevenire a infecției cu SARS-Cov-2 și să CONTINUĂM să ne vaccinăm! Zilele acestea, oferiți-vă și oferiți cadou șansa revenirii la normalitate prin vaccinare. Veți găsi centrele deschise și în aceste zile. Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de noi în acest efort de a reveni la viața de dinainte de pandemie”, a adăugat Ioana Mihăilă.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.