OMS a făcut public noul său raport asupra medicamentelor în curs de dezvoltare pentru a lupta contra super-bacteriilor, denumite astfel pentru că rezistă în faţa multor antibiotice clasice.
Constatarea făcută de OMS este una sumbră, întrucât există foarte puţine noi medicamente eficiente care se află în stadii de dezvoltare în laboratoarele farmaceutice.
Organizaţia pentru sănătate a Naţiunilor Unite consideră că mobilizarea împotriva COVID-19 a dovedit faptul că progrese rapide pot fi realizate atunci ele sunt susţinute prin voinţă politică.
Rezistenţa la bacterii a continuat să crească, pentru că antibioticele sunt utilizate prea mult şi în mod abuziv, fie în creşterea animalelor, fie în tratamentele pentru oameni.
Bacteriile dezvoltă astfel rezistenţă şi nu mai răspund la tratamentele existente.
Trebuie deci să fie create noi antibiotice, însă grupurile farmaceutice sunt reticente în a învesti sume mari într-un sector care este considerat puţin rentabil.
Astfel, cele mai multe dintre antibioticele care au fost lansate pe piaţă fac parte din clasele de medicamente descoperite înainte de anii 1980, a subliniat OMS.
În raportul său anual, OMS precizează că niciunul dintre cele 43 de antibiotice aflate în prezent în etapa de dezvoltare nu permite combaterea eficientă a celor mai periculoase bacterii aflate în circulaţie.
Organizaţia a subliniat şi că 82% dintre antibioticele recent autorizate fac parte din clasele de medicamente faţă de care bacteriile s-au arătat deja rezistente.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.