Victoria Doboș

Peste 1.000 de medici, studenţi, asistenţi medicali şi personal administrativ vor participa pe bază de voluntariat la ediţia a II-a a Maratonului Vaccinării Bucureşti, care va avea loc în perioada 28-31 mai.

Ediţia a II-a a Maratonului Vaccinării Bucureşti va începe vineri, 28 mai, la ora 16,00, şi se va încheia luni, 31 mai, ora 8,00.

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, sunt aşteptaţi la maraton atât cei care au primit prima doză la Maratonul Vaccinării Bucureşti - ediţia I, ce a avut loc în perioada 7 - 10 mai, şi care trebuie să facă rapelul, cât şi cei care doresc să facă acum prima doză, urmând ca rapelul să îl facă, după trei săptămâni, la oricare dintre centrele de vaccinare unde sunt locuri disponibile.

Una dintre noutăţile aduse de această ediţie a Maratonului Vaccinării Bucureşti o reprezintă posibilitatea imunizării, la Sala Palatului, cu vaccinul Johnson&Johnson, ser ce se administrează într-o singură doză. În acest sens, au fost pregătite circuite separate, destinate exclusiv imunizării cu acest ser.

În cele două centre de vaccinare - Sala Palatului şi Biblioteca Naţională a României - vor fi amenajate în total 50 de fluxuri de vaccinare: 35 la Sala Palatului şi 15 la Biblioteca Naţională.

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN România), membru al Platformei Europene pentru Scleroza Multiplă, organizează evenimentul virtual dedicat Zilei Mondiale a Sclerozei Multiple 2021 (30 mai), la care și-au anunțat prezența conf. dr. Diana Păun, consilier prezidențial, dr. Ioana Mihăilă, ministrul sănătății, dr. Adrian Streinu-Cercel și dr. Nelu Tătaru, președinții comisiilor de sănătate din Parlament, reprezentanți ai ANMDM – Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și CNAS – ora 11:00, online, pe Zoom, live pe Facebook

Mai mulți influenceri celebri din Franța au afirmat că au fost contactați de o agenție de comunicare pentru a denigra vaccinul produs de Pfizer, în schimbul unor sume de bani. Unii dintre comunicatori au refuzat oferta și acțiunea a ajuns astfel publică.

Ministrul Sănătății din Franța a reacționat ferm și a catalogat operațiunea ca una periculoasă și iresponsabilă.

Ministrul Sănătății, Olivier Véran, a denunțat ferm această campanie și a spus că are deplină încredere în discernământul francezilor în ceea ce privește eficiența vaccinurilor.

De la începutul crizei sanitare se duce o adevărată campanie de informare corectă cu privire la rolul vaccinurilor, iar în culise își fac loc de multe ori dezinformări și știri false.

România va dona Republicii Moldova un nou lot de doze de vaccin anti Covid de la AstraZeneca.

La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat acordarea a 100.800 de doze de vaccin împotriva COVID-19 din numărul de doze achiziționate de MS în cadrul Programului Național de Vaccinare și livrate de către Compania AstraZeneca.

Asigurarea transportului celor 100.800 de doze în Republica Moldova se va realiza prin structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv prin Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, din bugetul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, conform prevederilor legale.

„Joi vom lansa o campanie media pro-vaccinare. Avem aceste voci care sunt peste tot, anti-vaccinare, iar rolul meu este acela de a veni cu o campanie mai gălăgioasă, nu ştiu dacă pot să o fac la fel de creativă, nu mă pricep la aşa ceva, cei care sunt acolo văd că au resurse foarte mari şi sunt foarte mulţi, dar eu încerc să fiu mai gălăgios şi mai prezent”, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu, marţi.

Totodată, joi după-amiază va avea loc ședința de Guvern în care Executivul este așteptat să adopte măsurile de relaxare ce urmează să fie aplicate de la 1 iunie.

„Am prezentat un calendar al relaxărilor – 1 iunie, 1 iulie, 1 august. Ne ţinem de acest calendar. În şedinţa următoare de Guvern – cred că şedinţa o să fie joi sau vineri – vom avea măsurile pentru 1 iunie. Dacă este nevoie să ajustăm şi pentru celelalte perioade, vom ajusta acum. Am avut discuţii (…) cu cei care sunt afectaţi direct, vom îmbunătăţi unele dintre măsuri în funcţie de aceste discuţii”, a afirmat Florin Cîţu, marţi, înaintea şedinţei conducerii PNL.

 

Polițiștii au demarat o anchetă în Vrancea, unde sunt suspiciuni că mai multe teste COVID au fost falsificate. Oamenii legii au făcut patru percheziții la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite de falsuri.

Din primele cercetări a reieșit că ar fi fost puse la dispoziția unor cetățeni buletine de analize medicale - teste pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 - care, în realitate, nu ar fi fost efectuate.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat percheziții domiciliare, în județul Vrancea, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătura privată și uz de fals.

În cadrul acțiunii, sunt puse în aplicare patru mandate de percheziție la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane fizice. La finalul acțiunii, mai multe persoane vor fi duse la audieri, au mai precizat autoritățile din Vrancea.

Nelu Tătaru avertizează că urmează "perioada cea mai dificilă" pentru vaccinarea din România, asta pentru că măsurile de relaxare anunțate de autorități pot păcăli populația că pandemia s-a terminat.

Fostul ministru al Sănătăţii a declarat și că al patrulea val, așteptat în toamnă, ar putea fi mai „ușor” doar dacă s-ar atinge până atunci pragul imunizării colective, adică peste 10 milioane de vaccinați.

„Avem şi perioada de relaxare, în care, poate, suntem păcăliţi să credem că s-a terminat pandemia (...) Până acum am vaccinat toţi doritorii, cei care au solicitat, au avut comorbidităţi, au intrat în clasele 1, 2 şi 3” a explicat Nelu Tătaru, marți seara la Digi24, menționând că pandemia nu s-a încheiat încă, iar ”un val patru uşor”, așteptat de specialiști în toamnă, depinde doar de atingerea imunității colective.

71.522 de persoane au fost vaccinate în România în ultimele 24 de ore, anunță Comitetul naţional pentru vaccinare. 4,2 milioane de persoane au făcut cel puțin o doză de vaccin, de la debutul campaniei de vaccinare.

Până acum, în România au fost vaccinate cu ambele doze 3.317.789 de persoane, iar 890.935 au primit o singură doză de vaccin.

 

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, consideră că festivismul nu ajută campania de vaccinare și susține că în mediul rural trebuie realizat un parteneriat cu autoritățile locale. Reprezentantul României la OMS mai arată că modul în care decurge campania de vaccinare este foarte important în condițiile în care, la toamnă, ar putea să apară un nou val COVID-19.

În mediul rural trebuie insistat și găsit parteneriatul cu autoritățile locale, tot acest festivism legat de performanțele campaniei descurajează oamenii care cred că am intrat în normal. Chiar dacă vom avea acoperire vaccinală la toamnă de 30-40% s-ar putea să asistăm la un val, care sper eu să fie mic, dar nu putem exclude nici un scenariu, nu trebuie să excludem mutațiile”, a spus Alexandru Rafila, la o emisiune tv.

381 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, au fost înregistrate, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Astfel, până marți, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.076.154 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.035.115 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 30.040 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Un număr de 63 de decese (36 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale, au fost raportate numai în ultima zi.

Pe teritoriul României, 8.444 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.695 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 35.896 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 66 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 808 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 873 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.