Sistemul Medical MedLife anunță rezultatele finale ale studiului care evaluează gradul de imunizare colectivă, dobândită natural sau în urma vaccinării, în România, în mediul urban. Studiul MedLife a avut ca obiectiv identificarea factorilor care au determinat scăderea numărului de cazuri noi din martie a.c. până în prezent și analizarea perspectivelor legate de evoluția pandemiei.
Deși ponderea persoanelor care au trecut prin boală este mai mare decât cea estimată oficial, România nu este pregătită pentru un nou val al pandemiei.
Concluziile au la bază un cadru de eșantionare de peste 11.200 de subiecți, din care a fost selectat un eșantion reprezentativ de 943 de persoane din arii geografice cu particularități diferite în ceea ce privește rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 și rata de vaccinare. Astfel, din eșantionul extras, 610 persoane sunt rezidente în București, Constanța, Cluj și Timișoara (zona 1), localități reprezentative pentru categoria orașelor mari, care se impun printr-o rată de vaccinare ridicată și 333 de persoane sunt rezidente în Giurgiu, Suceava și Piatra Neamț (zona 2), orașe reprezentative pentru mediul urban mic, unde rata de vaccinare este scăzută.
Dacă acum câțiva ani ochelarii de soare reprezentau un accesoriu, acum sunt deja o necesitate, iar specialiștii avertizează cât este de periculos să achiziționăm o pereche doar pentru aspect.
Ochelarii de soare trebuie aleși în funcție de necesitățile individuale: tipul de activitate (schi, plajă, condus), materialul lentilelor (plastic sau sticlă), culoarea lentilelor (important în diferențierea foarte bună a contrastelor) și, de asemenea, să existe o armonie între forma feței și forma ramei (de exemplu: pentru o față rotundă, ramele dreptunghiulare sunt mai potrivite).
Din păcate, dacă îi alegem după ureche, din magazine nespecializate, doar după culoare sau formă, pericolele sunt mari, pentru că poate lipsi protecția UV. În unele cazuri, lentilele ieftine de plastic au venit chiar cu dioptrii, afectând o persoană care nu are nevoie.
Lentilele fumurii nu sunt un semn al protecției UV. Nu culoarea oferă protecție, ci o lentilă de calitate. Astfel de ochelari de soare, cu lentile fumurii, blochează doar o parte din lumină.
În aceste condiții, pupila se dilată și va patrunde o cantitate mai mare de radiații ultraviolete ce sunt foarte nocive pentru ochi.
Ochelarii de soare fără protecție UV fac ca ochii să fie expuși în mod prelungit la radiațiile UV cauzând cataractă, degenerescență maculară, pingueculă și pterigion. Aceștia fac mai mult rău, deoarece lentila fumurie dilată pupila, iar în ochi va pătrunde o cantitate mai mare de radiații UV.
Ochelarii de soare trebuie cumparați numai din magazinele de optică medicală, care aduc doar modele de la distribuitori oficiali, controlate din punct de vedere optic.
Pe ochelari trebuie să fie afișat marcajul "CE" (conform normelor UE), nivelul de protecție împotriva radiațiilor, numele și adresa producătorului, cât și instrucțiuni de utilizare și curățare a lentilelor.
Experții de la Universitatea de Medicină Stanford și Institutul Buck pentru cercetări din Novato, Statele Unite au construit un "ceas" al îmbătrânirii inflamatorii denumit "iAge", care arată cu precizie cât de puternică este imunitatea organismului. Acesta va indica și momentul din viitor, când oamenii vor avea probleme majore de sănătate.
Munca cercetătorilor din Proiectul "1000 Immunomes" a reușit să identifice o celulă "chemokina" asociată cu îmbătrânirea cardiacă și ar putea fi folosită pentru depistarea precoce a patologiei legate de vârstă, potrivit Geneng News.
Echipa de experți și-a publicat lucrarea intitulată "Un ceas al îmbătrânirii inflamatorii (iAge) bazat pe învățarea profundă, care urmărește morbiditatea, fragilitatea și îmbătrânirea cardiovasculară".
Autorii principali ai studiului sunt Nazish Sayed, doctor și profesor la Universitatea Stanford și Yingxiang Huang, doctor la Institutul Buck.
"În fiecare an, calendarul ne spune că suntem cu un an mai în vârstă. Dar nu toți oamenii îmbătrânesc biologic în același ritm. Unii sunt extrem de predispuși la boli, în timp ce alții reprezintă imaginea sănătății", a spus David Furman, doctor la Institutul Buck și director al Programului "1000 Immunomes".
S-a dovedit, în urma studiului, că pe măsură ce îmbătrânim, începe să apară "o inflamație rea" de nivel scăzut, la nivelul întregului corp. Aceasta provoacă leziuni ale organelor și creează vulnerabilitatea autoimunității, precum și o serie de boli, inclusiv cancer, atacuri de cord, accidente vasculare cerebrale și neurodegenerative.
Experții care studiază îmbătrânirea au identificat anterior "nouă "semnale distinctive" ale procesului de îmbătrânire. Acestea sunt:
(1) instabilitatea genomică,
(2) scurtarea lungimii telomerilor,
(3) modificări epigenetice,
(4) pierderea proteostazei,
(5) detectarea dereglată a nutrienților,
(6) disfuncția mitocondrială,
(7) senescența celulară,
(8) epuizarea celulor stem,
(9) comunicarea intracelulară modificată,
toate fiind legate de inflamația sistematică", după cum a subliniat echipa de cercetători.
După care s-au efectuat analize complexe de laborator, iar cu ajutorul inteligenței artifiale s-au extras datele finale, pentru a genera un "ceas" inflamator, iAge.
S-a descoperit că "în medie, centenarii aveau o vârstă imună cu 40 de ani mai mică decat cea calendaristică". Iar un caz a ieșit din comun, un barbat de 105 ani, avea o vârstă inflamatorie de 25 de ani!
Acest proiectul european de cercetare si dezvoltare propune un ecosistem de îngrijire scalabil, interactiv și integrat pentru bolile neurodegenerative, adaptabil și la alte afecțiuni cronice. Folosind monitorizarea prin senzori aplicați pe o brățară inteligentă, PROCare4Life află despre obiceiurile comportamentale ale pacientului, detectează simptomele relevante pentru boala principală, dar îi monitorizează și hipertensiunea.
Medicul care are în grijă pacientul primește rapoarte despre evoluția bolii și poate lua cele mai bune decizii cu privire la medicamentele prescrise sau pot recomanda exerciții și apoi monitoriza funcționarea capacităților motorii. Aceasta înseamnă o eficientizare serioasă a timpului și banilor! Ecosistemul va aduce beneficii tuturor utilizatorilor, de la pacienți la îngrijitori, până la profesioniștii din domeniul sănătății. În cele din urmă, va îmbunătăți calitatea vieții persoanelor în vârstă.
Una dintre noutăți este că, deși vizează îngrijirea vârstnicilor, interacțiunea cu aplicația este distractivă! Aplicația va oferi un model personalizat și interactiv prin tehnici de gamification, care vor sprijini utilizatorul să adopte obiceiuri sănătoase, să mențină rutine zilnice și să urmeze sfaturi pentru a-și menține și îmbunătăți starea de sănătate.
Soluția ProCare4Life este împărțită în două subsisteme: cel de nivel de bază, care include o serie de senzori care colectează date despre starea pacientului, precum și subsistemul de nivel înalt, care include serviciile care stochează, procesează și oferă feedback cu privire la datele colectate.
Circa 4% dintre cazurile de cancer depistate anul trecut în lume (sau 740.000) sunt legate de consumul de alcool, inclusiv moderat, potrivit estimărilor Agenţiei Internaţionale pentru Cercetarea Cancerului (CIRC) publicate recent, notează AFP.
Majoritatea (86%) acestor cancere care pot fi puse pe seama alcoolului sunt asociate unui consum "riscant şi excesiv" (peste două băuturi alcoolice pe zi), potrivit studiului.
Dar un consum "uşor până la moderat" (până la două pahare de alcool pe zi) reprezintă "unul din şapte cazuri asociate alcoolului, adică peste 100.000 de cazuri noi de cancer în lume" în 2020, estimează într-un comunicat CIRC, agenţie din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Acest aspect arată "necesitatea implementării unor politici şi intervenţii eficace pentru a sensibiliza publicul cu privire la legătura dintre consumul de alcool şi riscul de cancer şi pentru a reduce consumul global de alcool", a comentat unul dintre responsabilii CIRC, dr. Isabelle Soerjomataram.
Publicat în revista medicală The Lancet Oncology, studiul enumeră şapte tipuri de cancer al căror risc este amplificat de consumul de alcool: la cavitatea bucală, faringe, laringe, esofag, colon-rect, ficat şi sân la femei (adică 6,3 milioane de cazuri în 2020).
Corelând aceste informaţii cu date despre consumul de alcool pe ţări în urmă cu zece ani (timpul necesar ca boala să se manifeste), cercetătorii au estimat că 741.300 dintre aceste cancere (adică 4% din numărul total de cazuri noi de cancer în lume în 2020) ar putea fi direct legate de alcool.
Aproape trei sferturi dintre români merg în farmacii cel puţin o dată pe lună, iar gradul de satisfacţie al populaţiei faţă de serviciile oferite de farmacii este unul ridicat, relevă studiul "Servicii farmaceutice în România. Realităţi şi provocări post-pandemice", lansat marţi la Palatul Parlamentului.
Aproape 45% dintre repondenţi îşi estimează starea de sănătate ca fiind bună, 30% dintre ei sunt în evidenţă cu o boală cronică şi peste 56% cumpără medicamente necompensate, evidenţiază acelaşi studiu.
Cât priveşte vaccinarea în farmacii, aproximativ o treime din respondenţi au declarat că s-au imunizat anti-gripal în ultimii ani dinaintea pandemiei de COVID-19, iar aproape jumătate ar plăti pentru administrarea unui ser de personalul specializat din farmacii.
Potrivit vicepreşedintelui Uniunii Farmaciştilor din România, Răzvan Prisada, studiul arată un nivel ridicat de satisfacţie faţă de serviciile actuale, aşa cum le percepe populaţia, dar şi o cunoaştere bună a serviciilor care sunt acum prestate preponderent în farmaciile comunitare.
Satisfacţia faţă de serviciile primite în farmacii, situată la un nivel foarte ridicat, este determinată de caracteristicile farmaciei (80%), atitudinea farmacistului, timpul acordat pacientului (78%), claritatea cu care a fost prezentată informaţia (72%), disponibilitatea acestora conform nevoilor repondenţilor (81%), costul medicamentelor (45%), precum şi starea de sănătate, relevă studiul.
Interacţiunea pacient - farmacist este percepută ca fiind una de calitate, politeţe (89%), interesul arătat (79%), disponibilitatea şi respectul (87%) fiind variabile evaluate pozitiv de majoritatea repondenţilor.
Din perspectiva pacienţilor, cele mai utile noi servicii sunt considerate a fi testele pentru afecţiuni cardiovasculare (23%), urmate de testele rapide pentru depistarea unor infecţii - SARS-CoV-2, gripa sezonieră sau hepatita B şi C (15% dintre respondenţi) şi determinarea glicemiei (12%).
De la 1 august, părinţii asiguraţi au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copiilor cu afecțiuni grave până la 18 ani, nu până la 16 ani, cum a fost până acum.
În cazurile în care eliberează concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, medicul trebuie să facă şi un plan de urmărire a evoluţiei bolii, cel puțin cu indicațiile terapeutice și igieno-dietetice, pe care bolnavul este obligat să îl respecte.
Certificatul se acordă în cel puțin două etape pentru fiecare episod de boală. Dacă pacientul nu se va putea deplasa la cabinet, medicul va fi obligat să-l vadă la domiciliu pentru urmări evoluţia.
Ordonanţa care stabileste aceste reguli prevede amenzi de până la 11 mii de lei pentru medici, dar şi pacienţii riscă să fie sancţionaţi.
Potrivit ordonanţei de urgenţă, asiguraţii care vor merge în interes personal în zone despre care ştiau că sunt cu risc epidemiologic, iar la întoarcere vor fi obligaţi să intre în carantină, vor primi indemnizaţie de concediu medical doar pentru cinci zile, în loc de 14, ca până acum.
Vor fi mai mici şi indemnizaţiile de concediu pentru incapacitate de muncă primite de persoanele fără venituri care se asigură opţional, fiindcă baza maximă de calcul se reduce la cel mult trei salarii minime. Astfel, dacă până acum puteau primi peste 20 de mii de lei pe lună în caz de urgenţe plătite 100 la sută, indemnizaţia maximă va scădea la aproximativ cinci mii de lei pe lună.
Una dintre cele mai moderne clădiri ce aparține de Spitalul Clinic de Urgență Sf.Apostol Andrei din Galați este în pragul finalizării. Unitatea de Primiri Urgențe a fost extinsă și modernizată în cadrul unui amplu program de investiții în infrastructura de sănătate, demarat de Consiliul Județean Galați și finanțat cu fonduri europene, prin proiectele întocmite și câștigate de echipa condusă de președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Noua Unitate de Primire Urgențe are o suprafață dublă și este dotată cu aparatură de ultima generație, printre care se află un computer tomograf, un incubator performant pentru nou născuții prematur, un aparat de radiologie mobil și un electrocardiograf cu 12 canale.
Totodată, Consiliul Județean mai intenționează să cumpere o autospecială nouă pentru medicii de la SMURD.
Investiția Consiliului Județean este de 1,5 milioane de euro. Clădirea este gata, iar specialiștii fac ultimele pregătiri și amplasează aparatele medicale.
„Noua secție de urgențe de la Spitalul Județean va fi una dintre cele mai moderne Unități de Primiri Urgențe din țară. Printre altele, dublăm suprafața actuală a secției de urgențe și o dotăm cu un computer tomograf performant cu 64 de slice-uri”, după cum a anunțat recent președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Tot la UPU a fost construit un spațiu special pentru accesul ambulanțelor, astfel încât pacienții să fie preluați mai ușor.
O femeie în vârstă de 68 de ani, care avea o tumoră cerebrală profundă, a fost operată de o echipă de specialişti de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, cu ajutorul unui robot de chirurgie craniană, intervenţia fiind o premieră naţională.
Managerul Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N. Oblu" Iaşi, dr Lucian Eva, cel care a coordonat echipa medicală în timpul operaţiei, a declarat că femeia a venit la Unitatea de Primiri Urgenţe acuzând dureri mari de cap şi un sindrom confuzional.
În urma investigaţiilor medicale s-a constatat că femeia avea o tumoră cerebrală profundă. Din cauza localizării, această tumoră părea a fi inoperabilă. Pentru stabilirea unui diagnostic corect a fost necesar un tratament complementar, ulterior fiind decisă utilizarea în timpul operaţiei a unui robot de chirurgie craniană achiziţionat recent. Potrivit medicului, intervenţia chirurgicală a durat aproximativ o oră şi poate fi considerată un succes.
România rămâne în stare de alertă. Aceasta a fost prelungită pentru încă 30 de zile, începând de luni.
Hotărârea adoptată săptămâna trecută de Comitetul Național pentru Situații de Urgență prevede și modificarea perioadei pentru care sunt aplicabile exceptările de la măsurile de prevenire și control a răspândirii COVID-19 pentru persoanele care au trecut prin boală.
Aceasta crește de la 90 la 180 de zile ulterioare datei confirmări infectării cu SARS-CoV-2.
Cei care au fost diagnosticați în ultimele șase luni pot participa la competițiile sportive desfășurate în spații deschise, la spectacole, concerte, evenimente culturale organizate în aer liber, precum și la nunți și botezuri care au loc în spații închise