Aromaterapia, un tratament pe bază de extract din plante Recomandat

28 aroma 28 aroma

Aromaterapia reprezintă un tratament complex ce are la bază extract din plante naturale. Acest tip de tratament este folosit în scopuri medicinale (pentru tratarea sau prevenirea unor afecţiuni), dar şi pentru a obţine o stare de bine la nivelul trupului, sufletului şi duhului. Prin urmare, beneficiile acestuia trec dincolo de aspectele fizice şi ating sfera sănătăţii emoţionale a unei persoane.
Cu toate ca acest domeniu capătă tot mai multă recunoaştere ştiinţifică, ea reprezintă o modalitate de tratare alternativă, complementară prescripţiilor medicilor.
Încă din vremuri străvechi este cunoscută folosirea de uleiuri esenţiale pentru scopuri terapeutice, spirituale, igienice şi ritualice. Printre civilizaţiile despre care ştim că au întrebuinţat uleiuri esenţiale se numără chinezii, indienii, egiptenii, grecii şi romanii. Cei din urmă le-au folosit şi în cosmetică, parfumuri şi medicamente, iar în anumite culturi uleiurile extrase din plante au ajuns chiar să fie mijloace de plată a unor bunuri sau servicii.
Cu toate acestea, aromaterapia ajunge subiect de discuţie în Europa la începutul secolului XX, atunci când un chimist francez pe nume René-Maurice Gattefossé foloseşte acest cuvânt. Gattefossé a susţinut că şi-a tratat o arsură grava de la mână cu ulei de lavandă.
De-a lungul anilor acest domeniu s-a dezvoltat extrem de mult, ajungând ca în ziua de azi să se folosească numeroase tehnici pentru obţinerea de uleiuri esenţiale. Amintim presarea la rece, distilarea cu aburi, extracţia cu solvenţi, extracţia pe bază de grăsimi, filtrarea etc. Uleiurile esenţiale pure sunt doar acelea obţinute prin distilare cu aburi sau presare la rece, pentru că doar cu aceste metode proprietăţile terapeutice ale uleiurilor rămân intacte şi nealterate. Pentru Aromaterapie este recomandat să se folosească doar uleiuri esenţiale pure.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.